Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Dodon a găsit bani pentru reabilitarea clădirii Președinției

25 mai. 2017,, 11:10   Societate
5973 2

Șeful statului susține că președintele Turciei s-a arătat deschis să contribuie financiar la reparația clădirii Președinției, devastate în timpul protestelor din 2009, notează NOI.md.

Igor Dodon a precizat că un asemenea simbol de stat precum este clădirea Președinției nu poate fi lăsat de izbeliște, deci resurse pentru reabilitarea acesteia vor fi găsite. El spune că a purtat discuții în vederea obținerii unui sprijin financiar și cu reprezentanții Azerbaidjanului, Turkmenistanului, Qatarului.

„Pentru reparația Parlamentului autoritățile au alocat din bugetul de stat cîteva sute de milioane de lei. Eu consider că banii din bugetul de stat trebuie îndreptați în alte direcții: achitarea pensiilor, susținerea producătorilor agricoli. Din momentul în care am fost învestit în funcție, am declarat că această clădire este un simbol de stat și am promis că voi găsi resurse financiare, nu din bugetul de stat, pentru a repara clădirea. Fac asta nu pentru că nu am avea oficii, dar pentru că în țara noastră această clădire este un simbol național. Anul acesta am mers pe altă cale, m-am adresat colegilor din Turcia, Azerbaidjan, Turkmenistan, Qatar. În urma întrevederii cu președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, el s-a arătat deschis pentru a ne ajuta. Sper să găsim aceste resurse în următoarele săptămîni ”, a anunțat Dodon în cadrul unei emisiuni la NTV.

Menționăm că Guvernul a decis la ședința de ieri că clădirea Președinției va trece în gestiunea șefului statului, din cea a executivului. Hotărîrea nu a fost adoptată însă cu unanimitate de voturi, întrucît miniștrii PL s-au opus.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?