X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Reprezentanţii CEC au refuzat să se întîlnească cu protestatarii la Sîngera

20 mai. 2017,, 13:00   Societate
1879 0

Reprezentanţii Comisiei Electorale Centrale (CEC) nu vor merge la acţiunea de protest de la Sîngera, preconizată pentru sîmbătă, 20 mai.

Într-un comunicat al CEC se menţionează că "Comisia îşi rezervă dreptul de a nu se implica în activităţi care, în opinia autorităţii electorale, poartă caracter politic".

După cum a informat anterior INFOTAG, locuitorii oraşului Sîngera din municipiul Chişinău intenţionează să desfăşoare un protest împotriva construirii Centrului de gestionare a deşeurilor în extravilanul localităţii. Marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, consilierul local Valeriu Popa i-a invitat la protest pe reprezentanţii CEC.

Iniţial, pe 21 mai a fost preconizat un referendum în această privinţă, însă pe 2 mai CEC a suspendat procesul de organizare şi desfăşurare a plebiscitului în localitate, în baza unei notificări a Oficiului teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat

Locuitorii din Sîngera susţin că la protest vor participa peste o mie de oameni.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?