Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

În Transnistria a fost condamnat primul funcţionar

18 mai. 2017,, 13:00   Politică
6219 0

În Transnistria a fost condamnat primul funcţionar înalt din echipa fostului preşedinte al autoproclamatei RMN, Evghenii Şevciuk. Acesta este fostul şef al Comitetului Securităţii de Stat (KGB), Nicolai Zemţov.

Ddespre faptul că judecătoria din Tiraspol a pus punct la una din cauzele penale de rezonanţă a anunţat postul de televiziune local TVC. Instanţa l-a declarat pe Zemţov vinovat pe toate cinci capete de acuzare, aduse de Comitetul de Anchetă (CA), şi l-a condamnat pentru trei acuzări: depăşirea atribuţiilor de serviciu, abuz de serviciu şi coruperea martorilor.

Şeful CA, Veaceslav Bînzari, a menţionat că sentinţa blîndă - cinci ani de privaţiune de libertate cu suspendare - se explică prin faptul că timp de cinci luni, cît a durat ancheta, fostul şef al KGB "a colaborat activ cu ancheta, şi-a recunoscut vina, îi pare rău pentru ce a făcut şi datorită informaţiilor sale au fost pornite mai multe cauze penale împotriva altor funcţionari contravenienţi".

Afară de Zemţov, mai sînt anchetaţi un şir de funcţionari de-ai lui Şevciuk, inclusiv preşedintele Băncii Centrale Transnistrene, Eduard Kosovskii. Deşi e grav bolnav, el se află în arest, fiind acuzat de deprecierea nemotivată a rublei locale.

Precizare: Nicolai Zemţov are 42 de ani. În 1997 a absolvit Facultatea de fizică şi matematică a Universităţii din Transnistria. A fost profesor de matematică. În 1998 a început să lucreze în organele securităţii de stat, iar odată cu venirea lui Şevciuk la conducere, a devenit şef al KGB. Ulterior, în 2014, a fost secretar adjunct al Consiliului de Securitate, apoi a devenit primul viceministru al Justiţiei, responsabil de Serviciul executării sentinţelor.

Zemţov a fost reţinut pe 19 ianuarie 2017, fiind suspectat de depăşirea atribuţiilor de serviciu pentru faptul că a încălcat legea atunci cînd a angajat o persoană care mai avea cinci luni pînă la pensionare (socrul său). Potrivit informaţiilor neoficiale, arestarea sa este legată de decretul privind amnistierea unor categorii de deţinuţi, semnat de Şevciuk în timpul cînd Zemţov era şef al Serviciului de executare a sentinţelor. În timpul acestei amnistieri au fost eliberaţi din închisoare persoane condamnate inclusiv pentru omor în circumstanţe agravante şi comercializarea drogurilor, precum şi pentru escrocherie, fals în documente. Săptămîna trecută, imediat după pronunţarea sentinţei, Nicolai Zemţov a fost eliberat din arest.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?