Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

BM speră că imaginea Moldovei va fi restabilită

18 mai. 2017,, 08:40   Economie
2275 0

Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM) deţine potenţialul necesar pentru a restabili imaginea Moldovei în faţa investitorilor străini, consideră managerul de ţară pentru Moldova din partea Băncii Mondiale, Alexander Kremer.

Miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă organizată cu ocazia împlinirii a zece ani de la crearea ODIMM, el a spus că, "anterior, dezvoltarea economică a Moldovei era strîns legată de volumul transferurilor băneşti".

"Dar acest lucru nu va dura la nesfîrşit. Acesta e trecutul, iar viitorul înseamnă dezvoltarea antreprenoriatului privat. ODIMM are un rol extrem de important în aceasta", susţine reprezentantul Băncii Mondiale.

Potrivit lui, "modelul ODIMM, bazat pe cultura serviciilor, dar nu pe control, demonstrează că Moldova vrea să desfăşoare un business de succes".

Directorul ODIMM, Iulia Iabanji, a menţionat că, "graţie activităţii organizaţiei, peste 2,5 mii de companii au primit finanţare în valoare totală de aproximativ 235 mil. lei. Au fost create aproape 4 mii de locuri de muncă. Timp de 10 ani peste 100 mii de cetăţeni care locuiesc în ţară sau muncesc peste hotare au beneficiat de programele şi proiectele implementate de ODIMM.

"În prezent, organizaţia elaborează un nou concept al garanţiilor financiare, care să asigure susţinere pentru antreprenorii din Moldova", a spus ea.

Viceministrul Economiei, Vitalie Iurcu, a menţionat că întreprinderile mici şi mijlocii asigură circa 30% din PIB al ţări şi oferă locuri de muncă peste 55% din populaţia economic activă.

"Ministerul Economiei şi ODIMM au acelaşi scop: asigurarea cetăţenilor cu condiţii mai bune de muncă şi dezvoltarea businessului", a subliniat el.

Şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Moldova, Pirkka Tapiola, a declarat că "Uniunea Europeană va continua să susţină ODIMM într-o formă mai strînsă de cooperare, prin programul de granturi directe. Iar implementarea Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător RM-UE (DCFTA) va ajuta Moldova să devină un element important în economia mondială".

Precizăm: ODIMM a fost creată pe 17 mai 2007 de către Ministerul Economiei ca organizaţie publică, non-profit, la autogestionare. Obiectivul principal al său este sporirea competitivităţii economiei RM prin susţinerea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?