X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Dispută în Parlamentul European, privind acordarea suportului financiar Moldovei

17 mai. 2017,, 09:33   Politică
4707 11

Plenul European nu a amînat acordarea asistenței macrofinanciare Republicii Moldova, în valoare de 100 de milioane de euro, ci a amînat cu două săptămîni ședința trialogului între reprezentanții Parlamentului European, ai Comisiei Europene și ai Consiliului European.

Pe marginea acestui subiect Parlamentul European a organizat și dezbateri în seara zilei de ieri, 16 mai. O parte dintre deputați s-au expus pentru acordarea acestei finanțări, iar o parte au fost contra. Comisarul Christos Stylianides a fost unul dintre cei care au menționat că acordarea sprijinului financiar din partea Comisiei Europene și a Parlamentului European va contribui la îmbunătățirea situației din Moldova.

„Pot fi aduse îmbunătățiri sau situația poate degrada. În ceea ce privește reformele din sistemul electoral, sperăm ca Moldova să țină cont de recomandările Comisiei de la Veneția. Modul în care sînt aleși cei care vor conduce țara este esențial pentru democrație. UE este gata să sprijine Republica Moldova”, a declarat comisarul Christos Stylianides.

Declarațiile comisarului Christos Stylianides au fost susținute și de președintele Delegației la Comitetul parlamentar de asociere UE-Moldova, Andi Cristea, sperînd că „în această săptămînă Parlamentul European va vota acordarea tranșei de 100 de milioane”.

„Eforturile de reformă au nevoie de un semnal de încurajare. Este clar că au avut loc progrese”, a menționat Cristea.

Unii europarlamentari au ținut să precizeze că, dacă Bruxellesul nu va ajuta Republica Moldova, aceasta ar putea să ajungă să fie controlată de Moscova.

„Republica Moldova este foarte importantă geopolitic. În ultima vreme guvernele Moldovei au făcut eforturi de apropiere. Este de datoria noastră să încurajăm vocile proeuropene. Este adevărat că există riscuri cînd se acordă un ajutor financiar unui stat care are probleme. Dar vocile europene trebuiesc ajutate, altfel cîștigă vocile ruse”, a afirmat Marian-Jean Marinescu.

„În ultima perioadă această apropiere este periclitată, se aud vocile proruse. Oamenii au fost presați de către Rusia în ultima vreme. Rusia exercită presiuni, ridică prețurile la energie, crează probleme pentru moldovenii care vor să lucreze în Rusia. Consider ca UE trebuie să continue să susțină Moldova. Daca UE ar respinge Republica Moldova, ar fi grav”, a declarat și Francisco Assis.

Printre cei care s-au opus acordării suportului financiare au fost europarlamentarii Helmut Scholtz, Petras Austrevicius, în numele ALDE, dar și Cristian Preda, coordonatorul în Comisia de Afaceri Externe al PPE.

La sfîrșitul săptămînii trecute, Comisia Europeană a cerut Parlamentului European să nu tergiverseze acordarea asistenței financiare de 100 de milioane de euro pentru R. Moldova.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?