X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Pe piaţa aviatică a Moldovei ar putea veni noi companii

15 mai. 2017,, 12:00   Economie
1914 0

Compania aeriană low-cost Flydubai din EAU planifică să relanseze cursele din Dubai spre Chișinău din martie 2018.

Totodată, pe piaţa aeriană din Moldova ar putea veni în perspectivă companii aeriene cunoscute şi mari precum Emirates Airline și Etihad Airways. Acest subiect a fost discutat de către directorul Autorității Aeronautice Civile a Republicii Moldova, Radu Bezniuc, și vicedirectorul general al Autorității Aeronautice Civile din EAU, Omar Bin Ghaleb, care au discutat perspectivele dezvoltării cooperării dintre Moldova şi EAU în domeniul transportului aerian, relatează NOI.md.

Subiectul a fost abordat în cadrul consultărilor de la Abu Dhabi privind stabilirea unei cooperări în domeniul serviciilor aeriene între cele două state, la care au participat și managerii seniori pentru politici aeriene al Emirates Airline și Etihad Airways, Thariq Mahmood și Daniel Hailu, și managerul pentru afaceri externe al companiei Flydubai, Waleed Al Jaziri.

Omar Bin Ghaleb a afirmat în discuția cu directorul Autorității Aeronautice Civile din Moldova că lansarea zborurilor directe Abu Dhabi – Chişinău și Dubai – Chișinău va duce la întărirea relaţiilor economice şi sociale dintre statele noastre. Potrivit oficialului, companiile aeriene intercontinentale din EAU oferă posibilități largi pentru conectarea la cît mai multe pieţe.

În acest context, oficialul Autorității Aeronautice Civile al EAU a confirmat determinarea companiei low-cost Flydubai de a relansa zborurile dintre Dubai și Chișinău începînd cu martie 2018. Decizia vine după ce compania, care în 2015 s-a retras din motive economice regionale, și-a reevaluat activitatea, identificînd noi avantaje economice de a reveni pe piața Moldovei.

Radu Bezniuc a salutat decizia Flydubai de a intra din nou pe piața aeriană din Republica Moldova, estimînd că acest pas va fi benefic pentru ambele state. În același timp, el i-a informat pe reprezentanții companiilor aeriene despre posibilitatea de a efectua curse cargo de pe aeroporturile din Moldova, în contextul obiectivului de a crea în țara noastră un hub regional de transport aerian.

„Piața aeriană din Moldova este în continuă dezvoltare și a avansat mult odată cu implementarea spațiului unic european în UE. Prin venirea unor astfel de companii intercontinentale cu potențial ca Emirates Airline sau Ethiad Airways, acest obiectiv va deveni realitate foarte rapid”, a spus Radu Bezniuc.

Oferta și beneficiile ei au fost apreciate de către managerii companiilor aeriene din Emiratele Arabe, care au afirmat că aceasta va fi examinată detaliat de către bordurile companiilor pentru a valorifica la maximum oportunitățile oferite de Acordul privind serviciile aeriene între statele noastre.

Emirates Airline este una dintre primele 10 companii din lume, atît în ceea ce privește numărul pasagerilor, cît și în ceea ce privește confortul oferit. Parcul Emirates este în continuă creștere, compania avînd una dintre cele mai tinere flote din lume.

Ethiad Airways este o companie naționala a EAU, înființată în 2003. Ritmul de extindere a acesteia este unul dintre cele mai rapide din lume, ea ajungînd printre cele mai mari companii aeriene din Orientul Mijlociu. Etihad operează săptămînal circa 1000 de zboruri în 120 de destinații din întreaga lume.

Flydubai este o companie low-cost din EAU. Operatorul a început zborurile comerciale pe 1 iunie 2009 şi în prezent a ajuns la peste 94 de destinaţii. Flydubai a intrat pe piaţa aeriană din Moldova pe 20 noiembrie 2013, iar Chişinăul a devenit cea de-a 66-a destinaţie a companiei. Peste un an şi jumătate, pe 20 mai 2015, compania şi-a suspendat zborurile din motive comerciale regionale.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?