X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Motivul pentru care Dodon a venit astăzi la ședința Parlamentului

12 mai. 2017,, 10:21   Politică
5277 1

Președintele Igor Dodon a fost invitat să participe la ședința de astăzi a Parlamentului, comunică NOI.md.

Motivul prezenței demnitarului la ședința plenară constă în faptul că noul judecător la Curtea Constituțională, Victoria Iftodi, a depus jurămîntul. Conform legii, magistrații CCM depun jurămîntul în fața Parlamentului, șefului statului, precum și a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii. Șeful statului s-a folosit de acest prilej pentru a saluta plecarea lui Alexandru Tănase din funcția de președinte al Curții Constituționale.

„Avem cu un unionist mai puțin la Curtea Constituțională. Au mai rămas unioniști acolo, cetățeni ai altor state care pledează deschis pentru lichidarea Republici Moldova, însă sînt convins că acesta este primul pas. Vom face totul pentru ca să eliberăm Curtea Constituțională de cei care nu reprezintă interesele cetățenilor moldoveni”, a declarat Dodon.
Victoria Iftodi a fost desemnată în funcția de judecător la Curtea Constituțională pentru un mandat de șase ani, de către Guvern. În anii 2004-2006, ea a deținut funcția de ministru al Justiției și a fost ambasadoare a Republicii Moldova în Franța. Potrivit ministrului Justiției, Vladimir Cebotari, această candidatură a fost selectată în urma unui concurs public organizat de Guvern.

Iftodi va ocupa postul rămas vacant după expirarea mandatului actualului președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, pe 14 aprilie curent.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?