X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Voronin, despre „compromisul istoric” din Parlament

11 mai. 2017,, 12:20   Politică
4729 4

Președintele PCRM, Vladimir Voronin, se arată convins că așa-numitul compromis la care au ajuns PSRM și PDM cu privire la sistemul electoral este o farsă, comunică NOI.md.

Liderul comuniștilor și-a expus punctul de vedere la acest subiect astăzi, în cadrul unei conferințe de presă. Potrivit lui, în urma votului de săptămîna trecută din Parlament, a devenit clar că cele două partide acționează coordonat.

„Nu pot să nu mă refer la așa-numitul compromis istoric dintre PSRM și PDM. S-a întîmplat tocmai ceea ce am prezis noi cu mult timp în urmă: PSRM și PDM acționează în mod coordonat începînd de la alegerea lui Timofti, împărțind statul în două părți inegale. Partea cea mai mare le revine democraților, iar socialiștii se mulțumesc cu partea cea mică”, a declarat Voronin.
Politicianul a remarcat că democrații și-au dorit anume implementarea sistemul electoral mixt, chiar dacă au promovat inițial votul uninominal. Acesta a subliniat că de fapt socialiștii au făcut jocul democraților, ajuntîndu-i indirect să se mențină la guvernare.„Totul s-a realizat anume așa cum au planificat ei. Democrații au ridicat sus ștacheta prin propagarea votului uninominal, arugumentînd că, chipurile, are susținere din partea întregului popor. Întrebarea este - cît de independent este Dodon în raport cu acest regim?”, s-a întrebat Voronin.

Potrivit lui, consensul larg despre care le vorbesc democrații partenerilor externi ai Moldovei este în realitate mimat, în condițiile în care cinci partide de opoziție, inclusiv PCRM, se opun vehement modificării sistemului electoral. Politicianul a îndemnat Comisia de la Veneția să adopte o poziție critică față de aceste intenții ale guvernării.

„Dacă Comisia de la Veneția nu va adopta o poziție dură în această problemă, dacă va lăsa o portiță mică pentru aceste modificări, va fi un scandal foarte mare, care nu se știe cu ce se va termina. Toți trebuie să se gîndească foarte serios la perspective. Ei, cu siguranță, vor încerca să înfăptuiască pînă la sfîrșit această lovitură antistatală”, a comentat Vladimir Voronin.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?