O nouă acțiune împotriva modificării sistemului electoral

O nouă acțiune împotriva modificării sistemului electoral

Reprezentanții societății civile s-au adunat în seara de miercuri, 10 mai, în fața Parlamentului pentru a se expune împotriva modificării sistemului electoral.

Activiștii le-au vorbit persoanelor adunate despre dezavantajele sistemului electoral uninominal și cel mixt, transmite IPN.

Directorul de programe din cadrul Centrului de Politici și Reforme, Dumitru Alaiba, a declarat că inițiatorii modificării sistemului electoral prezintă avantaje inventate. Mai mult ca atât, aceștia acuză societatea civilă că face politică. Or, potrivit lui, faptul că ești împotriva unei legi, nu înseamnă să faci politică, dar înseamnă să ai atitudine față de acțiunile guvernării.

Dumitru Alaiba a menționat că modificările propuse vor avantaja partidele de la guvernare și chiar dacă votul va fi dat pentru un candidat, acesta cu ușurință poate migra la partidul de guvernare. Potrivit lui, sistemul mixt favorizează candidații cu bani și pe cei care au acces la resursele administrative, or nu asta înseamnă democrație. Activistul a mai spus că acest sistem a fost recunoscut ca un eșec atât în România, cât și în Ucraina și s-a constat că acest sistem nu vine să combată corupția. Dimpotrivă, amplifică acest fenomen, inclusiv în rândul deputaților.

Expertul Sergiu Tofilat a spus că oamenii nu acceptă să fie manipulați și nu mai vor să tolereze actele de corupție. Oamenii își doresc să trăiască într-un stat liber, în care să se poată exprima liber și în care să existe viitor, iar cei plecați să se întoarcă acasă.

Activistul Vitalie Voznoi a declarat că proiectul votat la 5 mai în primă lectură e „o greșeală politică foarte mare”.

Reprezentanții societății civile planifică acțiuni împotriva modificării sistemului electoral în fiecare zi în fața Parlamentului, începând cu ora 17.00. Duminică urmează să fie organizată o acțiune de protest în Piața Marii Adunări Naționale, la 12.00.

Ați găsit eroarea în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Comentarii Adăugați un comentariu2 comentari

Liud 23 mai. 23:08

У ДПМ есть богатый опыт в том что касается не слушать мнение общества, они всегда так делали. Кроме тех случаев конечно, когда возникала реальная угроза потери власти, то есть тогда когда протесты вырастали до впечатляющих масштабах.

Архимед 11 mai. 09:12

Молдова - оккупированная территория СССР, на которой установлен, понятно, оккупационный режим, осуществляемый коллаборационистским правительством, то есть РМ - АМЕРИКАНСКАЯ КОЛОНИЯ. Коррупция же есть необходимый атрибут колонии. Введение одномандатной системы, а смешанная система голосования на 50% одномандатная устанавливает полный контроль бандитской власти в этой бизнес корпорации под названием РМ. Поэтому с полным основанием можно утверждать, на территории Молдовы уже установлен НОВЫЙ МИРОВОЙ ПОРЯДОК, о чём , согласно официальной хронологии, боролось мировое правительство.
Надеется и ждать, что оккупанты поднимут зарплаты и пенсии полнейший идиотизм.

Mai multe

Adăugaţi Comentarii

captcha

tu ești reporter

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load