Peskov: N-a fost prevăzută participarea amplă a liderilor statelor străine

Peskov: N-a fost prevăzută participarea amplă a liderilor statelor străine

Anul curent n-a fost prevăzută participarea amplă a liderilor statelor străine la solemnităţile, consacrate aniversării a 72-a a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei.

Acest lucru l-a comunicat miercuri, 10 mai, purtătorul de cuvînt al Preşedintelui Rusiei, Dmitrii Peskov, transmite reporterul Lenta.ru.

„Deoarece n-a fost vorba de jubileu, nu s-a prevăzut participare internaţională amplă”, a spus Peskov.

Comentînd prezenţa Preşedintelui Moldovei Igor Dodon la manifestările din 9 mai, reprezentantul oficial al Kremlinului a explicat că liderul rus l-a invitat pe omologul său moldovean la sărbătoare în cadrul ultimei lor întrevederi.

Dodon a asistat la parada din Piaţa Roşie. În afară de aceasta, el a depus o coroană la Mormîntul ostaşului necunoscut de lîngă zidul Kremlinului.

Spicherul Dumei de Stat Veaceslav Volodin a declarat că sosirea preşedintelui Moldovei la sărbătorirea Zilei Victoriei în capitala Rusiei are mare importanţă pentru dezvoltarea relaţiilor între ambele popoare.
 

Ați găsit eroarea în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Comentarii Adăugați un comentariu8 comentari

Liud 23 mai. 23:09

Как бы там ни было, тот факт что Додон сидел по правую руку Путина на параде, это отличный сигнал для граждан Молдовы. Это значит что отношения между РМ и РФ можно построить на качественно новый уровень. Естественно для этого нужна политическая воля со стороны молдавских властей.

unu 12 mai. 04:30

Mica 11 mai. 14:08

Mintindu-ne singuri nu rezolvam nimic.

Mica 11 mai. 14:08

Bravo Dodon! Un Presedinte intelept si curajos! Tara are nevoie de relatii bune cu Federatia Rusa! Indata dupa parada de la Moscova, renumitul Combinat de vinuri Cricova are acces pe piata rusa. Se vad rezultate concrete !

ну и ну! 11 mai. 10:48

Главное,что оба с бантиками........

между прочим 11 mai. 10:45

"гость" где ты видел свободно разгуливающих американских солдат на улицах Кишинева? Или это у тебя проявления после обильного празднования?
Во -первых офис НАТО это всего лишь офис и служит он совсем другим целям.А вот присутствие российской армии в приднестровье вполне реально и ее солдаты шастают по всем улицам городов натурально,да еще и учения периодически проводят.ты не знаешь для чего?????Так что это вопрос про рельность дружбы с головой задай лучше себе! ТОЧКА!

Гость 11 mai. 08:00

Салону. Так надоели типа тебя!!! Значит в Тирасполе не должно быть российских солдат, а в Кишиневе должны быть Натовские солдаты и их Хаммеры .Ты с головой дружишь? Зачем у нас стоят американские солдаты? Зачем нам офис НАТО.

ion 11 mai. 08:00

Punin a sarbatorit cu veteranii sai, da veteranii din Moldova nu au presedinte !!!
si inca mai face zarva dodon ca 9 mai e numai ziua Victoriei !!! Trebuia sa stea acasa cum face Putin !!!

Solon 10 mai. 20:31

Care e logica politicii si diplomatiei lui Igor Dodon. In timp ce el se afla la Moscova, trupele ruse marsaluesc la Tiraspol unde este arborat si drapelul Federatiei alaturi de cel al Nistreniei autoproclamate. Este o testare a loialitatii lui. sau a cunoasterii istoriei antice a Moldovei ??? Tot asa a tacut si Filat la intalnirea cu Putin cand liderul de la Kremlin i-a spus ca datorita Rusiei Moldova ar fi obtinut statalitate, de parca Moldova lui Stefan Voievod nu era stat, de parca Stefan nu era urmasi a lui Burebista si Decebal..

Mai multe

Adăugaţi Comentarii

captcha

tu ești reporter

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load