X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Premierul Pavel Filip a adresat un mesaj cu prilejul Zilei Victoriei

9 mai. 2017,, 10:30   Societate
1755 0

Prim-ministrul Pavel Filip a adresat un mesaj consacrat Zilei Victoriei şi Comemorării eroilor căzuţi pentru Independenţa Patriei, a relatat Direcţia comunicare şi protocol a Guvernului.

În mesaj se menționează:

”Stimați cetăţeni,
Astăzi e Ziua Victoriei şi Comemorării eroilor căzuţi pentru Independenţa Patriei. Mă folosesc de acest prilej pentru a aduce un omagiu celor căzuți și pentru a le mulțumi tuturor veteranilor rămași în viață pentru tot ce au făcut pentru noi. Ei sînt cei care au făcut posibilă pacea, iar pentru acest lucru sîntem profund recunoscători.

Tot astăzi marcăm și Ziua Europei. Mesajul principal al acestei sărbători este la fel unul al păcii, al dorinței popoarelor din întreaga Europă de a face parte dintr-un spațiu comun, de a trăi împreună în armonie și bună înțelegere.

Iată de ce, Republica Moldova este astăzi într-o sărbătoare dublă. Acest lucru ne face mai puternici și mai determinați să luptăm pentru valorile și idealurile care animă Ziua de 9 Mai. Anume această zi ne invită să nu uităm niciodată lecțiile trecutului și să privim cu încredere la viitorul nostru.

Stimaţi veterani,
Exprimăm deplina noastră recunoștință pentru faptele dumneavoastră, pentru curajul şi sacrificiul de care aţi dat dovadă. Cel de-al Doilea Război Mondial a fost una dintre cele mai mari tragedii ale istoriei contemporane, iar noi nu trebuie să uităm niciodată lecțiile acestui cumplit război. Și mai ales, nu trebuie să-i uităm pe cei care au contribuit la încetarea lui. Veşnică memorie eroilor noștri!”.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?