Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

12 lucruri pe care ar trebui să le ștergi de pe pagina ta de Facebook

5 apr. 2018,, 04:02   Externe
10890 1

Deși reprezentanții Facebook afirmă că protejarea confidențialității utilizatorilor săi este de o prioritate, nu trebuie să neglijăm faptul că Facebook are peste 1,8 miliarde de utilizatori și, respectiv, orice informație se publică pe rețeaua de socializare are un potențial foarte mare de a ajunge la foarte mulți oameni, potrivit Digi 24.

Tocmai de aceea există anumite informații pe care ar trebuie să le ascundeți, cum ar fi adresa, data nașterii sau unde ați mers la școală. Potrivit Indy100, aceste informații pot fi folosite de hackeri pentru a aduna context despre posibilele dumneavoastră parole. Jurnaliștii au făcut și o listă cu lucrurile pe care ar trebui să le ștergeți de pe pagina de Facebook:

1. Ziua de naștere. Ziua de naștere e parte importantă a unui puzzle care mai include numele și adresa, informații cu ajutorul cărora răuvoitorii vă pot accesa mai ușor contul bancar sau detaliile personale.

2. Numărul de telefon. În cel mai bun caz cîștigați un admirator politicos, în cel mai rău - un hărțuitor care vă sună constant.

3. Majoritatea „prietenilor”. Un profesor de la universitatea Oxford a analizat cîteva mii de conturi de Facebook și a ajuns la concluzia că doar 4,1 dintre prietenii acestora sînt demni de încredere și 13,6 manifestă simpatie în cazul unei „crize emoționale”. Potrivit cercetătorului, renunțarea la prietenii de care nu aveți nevoie ajută la interacțiuni mai sănătoase.


4. Fotografii ale copiilor. O întrebare apare din ce în ce mai des între utilizatorii tineri: „Ce tip de informații despre ei ar dori să vadă copiii dumneavoastră cînd vor fi mari?”.

5. Unde merge la școală copilul. Ultimul lucru pe care vi-l doriți este ca un infractor să știe unde învață copilul dumneavoastră.

6. Accesul Facebook la locațiie dumneavoastră. În 2015 TechCrunch publica o informație conform căreia 500 de milioane de utilizatori au accesat Facebook exclusiv de pe telefonul mobil. Asta înseamnă că aceștia au fost de acord să divulge informații despre locațiile lor, informații la care pot avea acces și persoane „neprietenoase”.

7. Superiorul ierarhic. Nimeni nu dorește ca un superior să aibă acces la ce postează, fie că vorbim despre muzică, filme sau orice alt status care poate fi considerat dubios.

8. Încetați să dați tag locației. Oamenii uită că locația „acasă” dezvăluie unde locuiesc.

9. Informații despre vacanțe. Dacă publicați informații despre vacanță, imagini din vacanță și alte lucruri care pot sugera posibililor hoți că ați lăsat casa nesupravegheată, vă expuneți mai mult decît ar trebui.

10. Informații despre relații sentimentale. Dacă doriți să sărbătoriți relația cu persoana iubită, Facebook nu este cel mai bun loc.

11. Detalii despre cont/card. Niciodată. Publicarea acestor informații nu se justifică. Niciodată.

12. Imagini cu biletul de îmbarcare. O poză cu biletul de îmbarcare poate părea modul perfect de a vă lăuda cu minunata dumneavoastră vacanță. Totuși, codurile de bare de pe bilete pot fi folosite de hackeri pentru a afla informațiile pe care le-ați furnizat companiei aeriene.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?