Foşti angajaţi ai MAI au monopolizat piaţa de taximetre la Chişinău

Foşti angajaţi ai MAI au monopolizat piaţa de taximetre la Chişinău

Colaboratori demisionaţi ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) sînt suspectaţi de evaziune fiscală.


Ancheta a stabilit că ei ţineau sub control 19 companii de taximetre, în activitatea cărora au fost atestate încălcări ale legislaţiei fiscale.

La moment, au fost reţinute şase persoane. Acest fapt l-au comunicat miercuri, 3 mai, în cadrul unei conferinţei de prseă reprezentanţi ai Procuraturii pentru combaterea crimei organizate şi cauze speciale (PCCOCS) şi Direcţiei fraude economice pe lîngă Inspectoratul General de Poliţie, comunică NOI.md.

Ancheta a stabilit că ei ţineau sub control 19 companii de taximetre, în activitatea cărora au fost atestate încălcări ale legislaţiei fiscale. La moment, au fost reţinute şase persoane. Acest fapt l-au comunicat miercuri, 3 mai, în cadrul unei conferinţe de prseă reprezentanţi ai Procuraturii pentru combaterea crimei organizate şi cauze speciale (PCCOCS) şi Direcţiei fraude economice pe lîngă Inspectoratul General de Poliţie, comunică NOI.md.

Foşti colaboratori ai MAI au organizat o grupare criminală, care ţinea sub control peste 90% din piaţa traficului de taximetre la Chişinău şi Bălţi. Ancheta a depistat numeroase încălcări ale legislaţiei fiscale în activitatea a 19 companii de taximetre, ai căror fondatori şi manageri sînt suspectaţi. Au fost depistate evaziune fiscală în proporţii deosebit de mari, completarea dublei  contabilităţi și prezentarea de documente false despre activitatea companiilor. Potrivit evaluărilor preliminare, prejudiciul cauzat de gruparea criminală bugetului de stat depăşeşte 19 mil. lei.

Vitalie Busuioc, proicuror al PCCOCS, a comunicat că suspecţii perfectau actele companiilor de taximetre pe numele unor reprezentanţi ai păturilor vulnerabile ale populaţiei. Aproape jumătate din automobilele acestor companii au fost perfectate neoficial, ceea ce a cauzat bugetului prejudiciu suplimentar. În casele suspecţilor şi oficiile companiilor s-au operat peste 30 de percheziţii, iar pentru identificarea cercului de suspecţi s-au utilizat peste 15 unități de echipamente de supraveghere. În acest caz au fost reţinute şase persoane, dar, potrivit spuselor procurorului, numărul lor poate să crească considerabil după finalizarea tuturor acţiunilor de investigare.

Suspecţii sînt pasibili de pînă la şase ani privaţiune de libertate cu aplicarea amenzii în mărime de pînă la cinci mii de unităţi convenţionale (peste 250 mii lei) cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii şi a exercita o anumită activitate pe termenul de pînă la cinci ani. Persoanele juridice, la rîndul lor, sînt pasibile de penalitate în mărime de şase mii de unităţi convenţionale (peste 300 mii de lei) cu interdicţia de a exercita o anumită activitate sau lichidarea întreprinderii.

Vă amintim că pe 2 mai în oficiile mai multor companii de taximetre din Chişinău au avut loc percheziţii masive. Au fost reţinuţi primii suspecţi de încălcarea legislaţiei fiscale.
 

Ați găsit eroarea în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Comentarii Adăugați un comentariu5 comentari

Mircea 4 mai. 06:23

Отставные МВД имели 50% автопарка без постановки на учет,массу машин работавших уже но без документов происхождения....а МВД об этом "ничего не знало"? Ведь наблюдение,задержание и вообще уголовное дело было возбуждено и само производство в руках другого органа Центра Антикоррупции. Как так случилось,что задержали не всех,часть скрылась? Кто им сообщил? По данному факту должно быть возбуждено отдельное уголовное дело и выяснено,кто из сотрудников Центар слил инфу.

Subiectul 90 3 mai. 16:17

Lasa ca acum o sa ii puna si pe astia la punct, oare am ajuns sa primim bonuri la piata si taxi?

Монополизировали 3 mai. 14:53

Болельщиков Торпедо

Hariton 3 mai. 14:42

Pe urmă ăștia se plâng că statul nu le permite să-și dezvolte afacerile. E ușor să-ți "dezvolți" afaceri cu taxe neplătite la stat.

constructiv 3 mai. 14:27

Acum e clar de ce oamenii nu aveau pe atunci încredere în politie, cum sa o aibă dacă pe linga aceea ca erau furați de acestea nici nu erau cel puțin apărați de ei.

Mai multe

Adăugaţi Comentarii

captcha

Întrebarea zilei Toate

load