Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Dodon a avut o reacție dură la declarațiile democraților

2 mai. 2017,, 15:40   Politică
9747 8

Președintele Moldovei, Igor Dodon, s-a arătat convins că proiectul de lege privind implementarea votului uninominal nu va intra în vigoare.


Acest lucru urmează să fie realizat datorită presiunii asupra inițiatorilor proiectului de lege exercitate de Comisia de la Veneția, APCE, Consiliul Europei și alți parteneri străini. Șeful statului a lansat această declarație în cadrul unui breafing marți, 2 mai, după ceremonia de înmînare a distincțiilor de stat cu ocazia Zilei muncii, relatează NOI.md.

Președintele a declarat că opinia lui referitoare la proiectul de lege privind modificarea sistemului electoral nu poate fi revizuită. „Poziția noastră rămîne una foarte clară și fermă. În primul rînd, noi vom face presiuni atît pe intern, cît și pe extern, pentru ca în Republica Moldova să nu fie implementat votul uninominal. Noi considerăm că sistemul propus de Partidul Democrat nu este unul benefic pentru Republica Moldova și pentru sistemul politic. În cazul în care Partidul Democratic va insista și va vota proiectul său, atunci eu, în calitate de președinte al Republicii Moldova, voi bloca implementarea acestui proiect”, a asigurat Igor Dodon.

Președintele și-a exprimat convingerea că sub presiunea partenerilor străini proiectul de lege privind modificarea sistemului electoral nu va intra în vigoare. „Noi am discutat și cu Comisia de la Veneția, și cu Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, și cu conducerea Consiliului Europei. Sper foarte mult că în urma presiunilor externe și argumentelor suplimentare în acest sens, totuși majoritatea parlamentară, împreună cu fracțiunea socialiștilor, va susține proiectul înaintat de mine. Este vorba de proiectul mixt pentru Republica Moldova. Pe data de 10-11 mai, la Chișinău vor fi experții Comisiei de la Veneția. Sper că în cadrul întrevederii și discuțiilor cu acești experți vom veni cu argumente suplimentare pentru a-i convinge și pe partenerii externi, și pe cei care acum controlează majoritatea parlamentară”, a conchis Dodon.

Pe 6 martie președintele PDM, Vlad Plahotniuc, și-a anunțat intenția de a modifica sistemul electoral. Unul dintre beneficiile votului uninominal, potrivit lui, ar fi posibilitatea de a delega în Parlament reprezentanții localităților. În cazul în care ei vor înșela așteptările alegătorilor, cetățenii vor putea să retragă înainte de termen mandatul delegatului lor.

Ulterior președintele Igor Dodon a ieșit cu o inițiativă privind implementarea unui sistem electoral mixt, care ar permite alegerea unei părți a Parlamentului pe listele de partid, iar a celeilalte părți – pe circumscripții uninominale. Purtătorul de cuvînt al PDM, Vitalie Gămurari, a declarat oficial în cadrul briefingului susținut azi, 2 mai, că formațiunea politică nu va susține inițiativa șefului statului și va insista pe implementarea sistemului electoral uninominal.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?