Chirtoacă a suspendat contractul controversat

Chirtoacă a suspendat contractul controversat

Controversatul contract privind construcția parcărilor cu plată a fost suspendat.


Contractul între Compania „EME Parkleitsystem GmbH” și Primăria municipiului Chișinău va fi supus unei anchete interne. Anunțul a fost făcut marți, 2 mai, de către Primarul General Dorin Chirtoacă în cadrul ședinței operative a Primăriei, relatează NOI.md.

Pe durata anchetei interne contractul privind construcția și deservirea parcărilor cu plată în municipiul Chișinău va fi temporar suspendat. Potrivit primarului, acesta poate fi anulat doar dacă Centrul Național Anticorupție (CNA) va confirma încălcările comise de Compania „EME Parkleitsystem GmbH” la elaborarea acestuia și transmiterea funcționarilor municipali spre semnare.
  
Totodată, potrivit lui Chirtoacă, autoritățile municipale nu sînt obligate să achite Companiei „despăgubirea” pentru încetarea contractului înainte de termen. „Primăria nu va fi contravenient în cazul în care instanța va dovedi încălcările comise de compania contractată, inclusiv la participarea la licitație. Voi ține ancheta sub control personal”, a asigurat societatea Chirtoacă.

Contractul de amenajare și deservire a parcărilor cu plată în Chișinău a fost semnat în anul 2015 de Primărie și compania austro-ungară menționată. Primele locuri de parcare cu plată urmau să apară la începutul anului 2016, însă un grup de consilieri municipali a contestat contractul în instanța de judecată. Instanța de fond a declarat hotărîrea Primăriei drept ilegală, după care autoritățile locale au depus un recurs.

Curtea de Apel a declarat acțiunea aleșilor locali drept neîntemeiată și a lăsat în vigoare contractul. În decembrie 2016 Dorin Chirtoacă a decis să elimine chestiunea privind amenajarea parcărilor de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului municipal și a apelat la Guvern, transferînd responsabilitățile autorităților locale celor republicane. Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor a elaborat un regulament privind parcările cu plată și cele fără plată, care se află în etapa de examinare.

Contractul va fi valabil timp de 25 de ani. Compania «EME Parkleitsystem GmbH» este dispusă să investească în proiect pînă la 10 milioane de euro. În schimb, Primăriei i se vor aloca 10 la sută din veniturile obținute de către compania străină. Totodată, președintele fracțiunii comuniștilor și celor fără de partid din cadrul Consiliului municipal, Vasilii Chirtoca, a estimat aceste investiții la doar cîteva sute de mii de euro.

Pe 4 aprilie activistul civic Victor Chironda a postat pe rețelele de socializare un mesaj, la care a anexat o înregistrare video a vizitei în clădirea în care, potrivit unor surse deschise, ar trebui să se afle oficiul Companiei «EME Parkleitsystem GmbH». Cu toate acestea, s-a dovedit că în această clădire nu s-a găsit nicio mențiune a firmei care intenționează să construiască în Chișinău parcările cu plată.

Pe faptul corupției în procesul de elaborare a contractului de amenajare a parcărilor cu plată în capitală a fost intentat un dosar penal. Pe 25 aprilie, în cadrul anchetei au fost reținuti viceprimarul Nistor Grozavu, șef al Direcției generale transport public și căi de comunicație – Igor Gamrețchi, proprietarul Holdingului „Elita-5” – Alexandr Pincevschi, managerul Companiei „PLS Parcare” – Serghei Islentiev și încă cîțiva reprezentanți ai acestei companii.
 

Ați găsit eroarea în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Comentarii Adăugați un comentariu4 comentari

вертухай 2 mai. 19:15

Прикольно! На данный момент за наши деньги из бюджета благоустраиваются парковочные места по центральному проспекту и другим улицам и в последствии мы еще и должны кому-то платить? Они, что нас за лохов держат? Весь состав примарии необходимо изолировать от общества и желательно с конфискацией личного имущества, а также с содержанием в пенитенциарном учреждении №13.

Игорь 2 mai. 14:26

И ещё раз это все подчёркивает его некомпетентность.

afacere europeană la 15 lei/oră 2 mai. 12:06

Orice 'idee' a primarului are calificativul 'european'. De fapt e un instrument de a scurge bani din populație

Kolea 2 mai. 11:35

Киртоакэ пикидывается дурачком, что он не знают как "делаются дела" в примэрии. Он думает, что это его оправдывает, мол я ничего не знал и не знаю.
В таком случае если Киртоакэ лох и не владеет информацией о том как его подчиненные берут взятки, то он подавно не соответствует занимаемой должности и должен уйти.

Mai multe

Adăugaţi Comentarii

captcha

tu ești reporter

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load