X 
Transnistria stiri: 1379
Eurovision stiri: 499
Preşedintele stiri: 3988

Rusia, reacţie după violenţele din Parlamentul de la Skopje

28 apr. 2017,, 19:00   Externe
2812 1

Ministerul rus de Externe consideră că Uniunea Europeană şi Statele Unite sînt responsabile pentru criza politică din Macedonia, după ce peste 100 de persoane au fost rănite în urma unor confruntări violente între manifestanţi şi parlamentari ai opoziţiei, relatează site-ul The Associated Press.

Diplomaţia de la Moscova consideră că ţările vestice au avut "interferenţe mari" în afacerile interne ale Macedoniei, iar acest aspect este principalul motiv al crizei politice.

"Influenţele din Vest reprezintă o manipulare necontenită a voinţei cetăţenilor, cu scopul de a înlătura guvernul legitim aflat la putere. Rapiditatea cu care Vestul a apreciat numirea noului purtător de cuvînt al Parlamentului arată că pasul a fost programat", se arată în comunicatul ministerului rus de Externe.

În cursul nopţii de joi, liderul Partidului Social Democrat din Macedonia, Zoran Zaev, a fost rănit uşor în urma unei altercaţii, după ce mai mulţi manifestanţi au pătruns în sediul Parlamentului pentru a protesta faţă de alegerea unui etnic albanez drept purtător de cuvînt. Minoritatea etnică albaneză reprezintă aproximativ un sfert din populaţie.

Potrivit poliţiei, peste 100 de persoane au fost rănite în urma incidentelor, între care 22 de poliţişti, iar trei deputaţi au primit îngrijiri la un spital central din Skopje.

Preşedintele Macedoniei, Gjorge Ivanov, a convocat vineri o şedinţă de urgenţă cu principalii factori politici, dar liderul opoziţiei, Zoran Zaev, a refuzat să participe la întrevedere.

La ora prînzului, ministrul macedonean de Interne, Agim Nuhin, a anunţat că şi-a prezentat demisia.

Macedonia este fără Guvern de la începutul anului, în condiţiile în care partidul conservator VMRO-DPMNE s-a plasat pe primul loc la alegerile legislative anticipate din decembrie, însă nu a reuşit să îşi asigure o majoritate în Parlament. Preşedintele Gjorge Ivanov a refuzat să aprobe un Guvern de coaliţie format de liderul SDSM, Zoran Zaev.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?