Transnistria stiri: 1421
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3991

Parcările cu plată nu se bucură de sprijinul chișinăuienilor (VIDEO)

1 mai. 2017,, 11:00   Capitala
5688 0

Locuitorii Chișinăului sînt convinși că Primăria realizează o nouă schemă frauduloasă.


Contractul cu Compania „EME Parkleitsystem GmbH” privind construcția și deservirea parcărilor cu plată a fost încheiat în vederea îmbogățirii conducerii Primăriei și a businessmenilor asociați. Un șir de funcționari reținuți în acest dosar nu vor putea scăpa de pedeapsă. Acest lucru l-au relatat locuitorii neindiferenți ai Chișinăului, într-o conversație cu echipa de filmare a portalului NOI.md.

Mulți respondenți și-au exprimat încrederea că contractul de construcție a parcărilor cu plată la Chișinău are drept scop îmbogățirea pe spatele cetățenilor de rînd. „Este un plan foarte viclean pentru a-i sătura pe funcționarii noștri. Poate conducătorii auto au mijloace pentru a plăti parcările. Dar dacă această idee va fi pusă în aplicare, autoritățile nu vor fi mulțumite de suma veniturilor obținute de la parcări și ele vor inventa altceva pentru pricopseală. Am cunoscuți care au cîteva mașini. Nu-mi imaginez ce vor face ei cu ele, deoarece va fi dificil să plătească pentru parcarea vehiculului de care omul nu se folosește. Acum toată lumea se află într-o situație dificilă, dar Primăria dorește să facă lucrurile și mai rele”, a menționat o doamnă.



Orășenii nu au scăpat din vizor nici reținerea unui șir de funcționari ai Primăriei în „dosarul parcărilor cu plată”. „Licitația pentru lucrările de construcție a parcărilor cu plată a fost una abuzivă. Eu nu exclud că acest lucru a fost făcut în mod intenționat. Toate reținerile care au avut loc, inclusiv cea a lui Grozavu și Gamrețchi, trebuiau efectuate mult mai devreme. Au trecut doi ani, dacă nu mă înșel, din momentul în care Chirtoacă a anunțat această inițiativă, dar «gălăgia» a fost ridicată doar acum. Nu voi vorbi despre proces, dar sper că ei nu vor scăpa de închisoare”, a opinat un bărbat pentru NOI.md.
O mică parte a cetățenilor chestionați totuși se îndoiește că dosarul va ajunge în instanță. „Bună pomușoară mai este Grozavu. Cîți ani a stat în Primărie și întotdeauna a scăpat de răspundere pentru mizeria din oraș. În sfîrșit, el a fost dat în vileag. Nici într-un caz nu putem permite că el să scape de pedeapsă. În anturajul său cred că sînt oamenii care îl pot scăpa. Dacă se întîmplă acest lucru, oamenii se vor supăra rău. În acest caz Chirtoacă nu va putea fi ajutat de niciun unchi în Parlament”, a specificat o respondentă.

Reamintim că contractul de amenajare și deservire a parcărilor cu plată în Chișinău a fost semnat în anul 2015 de Primărie și compania austro-ungară menționată. Primele locuri de parcare cu plată urmau să apară la începutul anului 2016, însă un grup de consilieri municipali a contestat contractul în instanța de judecată. Instanța de fond a declarat hotărîrea Primăriei drept ilegală, după care autoritățile locale au depus un recurs.

Curtea de Apel a declarat acțiunea aleșilor locali drept neîntemeiată și a lăsat în vigoare contractul. În decembrie 2016 primarul general, Dorin Chirtoacă, a decis să elimine chestiunea privind amenajarea parcărilor de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului municipal și a apelat la Guvern, transferînd responsabilitățile autorităților locale celor republicane. Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor a elaborat un regulament privind parcările cu plată și cele fără plată, care se află în etapa de examinare.
Contractul va fi valabil timp de 25 de ani. Compania «EME Parkleitsystem GmbH» este dispusă să investească în proiect pînă la 10 milioane de euro. În schimb, Primăriei i se vor aloca 10 la sută din veniturile obținute de către compania străină. Totodată, președintele fracțiunii comuniștilor și celor fără de partid din cadrul Consiliului municipal, Vasilii Chirtoca, a estimat aceste investiții la doar cîteva sute de mii de euro.

Pe 4 aprilie activistul civic Victor Chironda a postat pe rețelele de socializare un mesaj, la care a anexat o înregistrare video a vizitei în clădirea în care, potrivit unor surse deschise, ar trebui să se afle oficiul Companiei «EME Parkleitsystem GmbH». Cu toate acestea, s-a dovedit că în această clădire nu s-a găsit nicio mențiune a firmei care intenționează să construiască în Chișinău parcările cu plată.

Pe faptul corupției în procesul de elaborare a contractului de amenajare a parcărilor cu plată în capitală a fost intentat un dosar penal. Pe 25 aprilie, în cadrul anchetei au fost reținuți viceprimarul Nistor Grozavu, șef al Direcției generale transport public și căi de comunicație – Igor Gamrețchi, proprietarul Holdingului „Elita-5” – Alexandr Pincevschi, managerul Companiei „PLS Parcare” – Serghei Islentiev și alți cîțiva reprezentanți ai acestei companii.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?