Investiții de milioane pentru restaurarea edificiilor de cultură

Investiții de milioane pentru restaurarea edificiilor de cultură
Teatrul din Cahul și Sala cu Orgă sunt readuse la viaţă cu ajutorul financiar al României
 
Statul român a oferit Republicii Moldova zeci de milioane de euro pentru diverse proiecte sociale. Partea leului, peste 26 de milioane, s-a dus în reabilitarea a circa 920 de grădinițe din diverse localități. Dar acestea nu sunt singurele domenii care se bucură de sprijinul României. Astfel, alte 1,8 milioane de euro vor merge pentru construcția unui nou sediu al Teatrului „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, precum și pentru renovarea Sălii cu Orgă din Chișinău. Lucrările sunt în toi, iar peste un an aceste instituții culturale își vor putea deschide ușile pentru public.
 
Era o zi cam posomorâtă la Cahul. În zare, spre malul Prutului, se vedea cum soarele încerca să străbată ceața ce voia să-și așeze perdeaua peste capitala Sudului. În parcul din oraș au ieșit părinții cu picii lor ca să mai zburde, iar cei mai curioși priveau atent firele verzi de iarbă și le analizau printre degețele. Liniștea din parc era spartă însă de bocănituri surde. Zgomotul venea din partea stânga a parcului. Acolo, după gardul ce împrejmuia un fundament de clădire, vreo zece muncitori lucrau cu capetele aplecate. Le ridicau puțin doar când dădeau binețe, și le răspundeau șoptit: „Dă,  Doamne!”, atunci când munca lor era întreruptă cu îndemnul „Doamne Ajută!”. Erau tocmai muncitorii care lucrează la edificarea noului sediu al Teatrului din Cahul.
 
Spectacole pe scena... fostei judecătorii
 
„Am început construcția exact cu un an în urmă. Vedeți cât s-a muncit?”, ne spune mândru de efortul echipei sale Gheorghe Lebschi, care este șef de șantier. „La început a fost foarte mult de lucru, mai ales fundamentul a necesitat mult efort, căci s-au săpat opt metri adâncime în pământ. Acum, deoarece se încălzește afară, ne vom mișca mult mai repede. Peste un an și jumătate sperăm să finisăm”, adaugă muncitorul, în timp ce privește cu optimism la câteva plăci de beton ce urmează să fie ridicate cu macaraua.

Noua clădire a Teatrului „B. P. Hasdeu” din Cahul este ridicată pe locul unde s-a aflat vechiul sediu al instituției, care a funcționat aici până la sfârșitul anilor ’90. Dar, într-o bună zi, trupa a fost alungată de acolo: au făcut-o... fisurile mari ce au apărut în pereți, vechiul edificiu, cu o istorie bogată în spate, datând încă din perioada interbelică. Ca o soluție temporară, actorii s-au aciuat în clădirea fostei judecătorii a raionului, veche și ea, însă actorii au cârpit-o pentru a putea lucra. „Din două săli de ședințe am făcut o sală de spectacole cu o capacitate de o sută de locuri. Când sunt mai mulți spectatori, punem scaune suplimentare”, ne spune Gheorghe Mândru, directorului Teatrului.
 
Clădire nouă în Centrul vechi
 
Așadar, condițiile „de teatru” sunt mai mult improvizate. Până și cabinele unde actorii își schimbă costumele și își încălzesc vocile sunt ca niște cămăruțe. În schimb, aici domnește bunăvoința, toată lumea simțindu-se ca în familie. „Mai ales că toți abia așteaptă să se mute în noul teatru, care va fi spațios”, adaugă directorul trupei cahulene.

„Este un loc frumos, alături de parc și biserică, și cred că va fi iubit de oameni. Cândva în această zonă era și un teatru de vară, veneam aici, îi aduceam și pe copii. Erau vremuri interesante, deoarece actorii se schimbau: ai noști făceau turnee în alte orașe, dar aici veneau artiști străini”, își deapănă amintirile mătușa Galina Jdanova.
 
Sala cu Orgă e în schele, iar Orga va pleca pentru restaurare în România
 
Și Sala cu Orgă din Chișinău este în schele, ea fiind cea de-a doua instituție de cultură ce va fi renovată cu sprijinul statului român. Clădirea, care este inclusă în patrimoniul arhitectural al orașului, are aproape o sută de ani. Înainte de anii ’70 ai secolului 20, aici se afla Banca orășenească. Ulterior însă, datorită amplasării centrale și pereților groși, care ofereau o izolare fonică potrivită pentru o sală de concerte, edificiul a fost transformat în astăzi binecunoscuta Sală cu Orgă, o adevărată perlă a capitalei.

Pentru reabilitarea acestei clădiri-unicat, Guvernul de la București a donat un milion de euro. În prezent, din acești bani, este restaurat demisolul clădirii, este consolidat fundamentul ei, este renovată fațada și reparat acoperișul, lucrările în cauză făcând parte din prima etapă a modernizării. „După încheierea acestora, va fi reparată și modernizată și sala de concerte. Deja am convenit ca Orga, instrumentul propriu-zis, care este cea mai mare bogăție a acestei clădiri, să fie dezasamblată. O parte din ea va fi dusă în România pentru a fi restaurată”, spune directoarea instituției, Larisa Zubcu. 
 
Artiștii abia așteaptă să revină „acasă”
 
Ea speră că toate lucrările să fie finisate în maximum un an de zile, iar artiștii să se întoarcă „acasă” ca să muncească. „Spun „acasă”, deoarece acum suntem împrăștiați. Repetițiile le facem în incinta Colegiului de muzică „Ștefan Neaga”, iar spectacolele au loc în clădirea Muzeului Național de Artă. Și este greu să muncim așa, inclusiv pe motiv că, dacă nu ai sala ta, nu poți aduce niciun artist străin...”, adaugă Larisa Zubcu.

Lucrările de restaurare a Sălii cu Orgă sunt efectuate de aceeași companie, care acum câțiva ani a renovat Cetatea Sorocii. În cazul acesteia, și autoritățile publice locale, și donatorii au apreciat modul în care au decurs lucrările și acuratețea executării. Sunt niște detalii care vin să le inspire optimism atât echipei Sălii cu Orgă, cât și publicului obișnuit să meargă la concertele care se țin, de obicei, în această clădire specială.
 
 
Teatrul din Cahul va avea un nou sediu graţie sprijinului de 800 de mii de euro, oferit de Guvernul României. Alţi 400 de mii de euro au fost alocaţi din Bugetul Republicii Moldova. Cahulenii abia așteaptă încheierea lucrărilor: înainte de toate, pentru că noul teatru, amplasat în centrul vechi al orașului, se va înscrie printre atracţiile turistice și culturale ale urbei; apoi, pentru că ard de nerăbdare să-i inunde sălile, ca pe timpuri.
 
Pentru că Sala cu Orgă este în reparaţii, melomanii sunt așteptaţi în incinta Muzeului de Artă din Chișinău pentru a vedea spectacolele. Foto: Lilia Zaharia






 
Peste un an, Teatrul din Cahul va avea casă nouă, o clădire modernă și spaţioasă. Foto: Lilia Zaharia




 



Lilia Zaharia
reporteră „Obiectiv European”
 
 
Articol realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al National Endowment for Democracy (NED). Citiţi „Obiectiv European” pe http://api.md/page/ro-obiectiv-european-99
 

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load