X 
Transnistria stiri: 1356
Eurovision stiri: 497

Cum arată sora mai mare a Melaniei Trump (FOTO)

28 apr. 2017,, 01:00   Externe
6604 0

Cea mai bună prietenă şi confidenta Primei Doamne a Statelor Unite trăieşte la New York şi este sora mai mare a Melaniei Trump despre care nimeni nu ştia nimic, scrie Gîndul.

Ines Knauss are 48 de ani şi locuieşte într-un apartament de 2 milioane de dolari într-o clădire deţinută de Donald Trump. Prietenii apropiaţi au declarat pentru The New York Post că Ines îi este devotată Melaniei Trump şi că de mulţi ani este prietena ei cea mai bună.

„Cele două sînt foarte apropiate. Mi-a părut o persoană foarte plăcută şi extrem de creativă”, a spus filantropul Audrey Gruss, care a întîlnit-o pe Ines la o strîngere de fonduri organizată de familia Trump în 2005.

Cum preşedintele petrece acum tot mai mult timp la Washinton, Melania are nevoie de susţinere şi de o persoană de încredere care să o ajute să îşi îndeplinească noul rol public pe care îl are.

Chiar dacă este ruda celui care a ajuns preşedintele SUA, Ines nu s-a bucurat de atenţie din partea presei. O singură poză cu ea apare pe paginile societăţii Palm Beach, scrie Gîndul.

Ines Kauss pare să trăiască sub atentă supraveghere şi doar pe pagina ei de Facebook putem observa mici detalii legate de personalitatea ei şi îi putem vedea chipul. Una dintre pozele cele mai relevante este cea în care apare alături de creatoarea de modă Luisa Beccaria la nunta Melaniei şi a lui Donald Trump.


Ines Knauss (dreapta/alb)

De asemenea, pe pagina de Facebook a lui Ines se poate observa legătura strînsă dintre ea şi sora Melania, deoarece aceasta publică numeroase fotografii ale surorii sale. Una dintre ele le înfăţişează pe Melania şi pe mama lor, Amalija Knavs, pe cînd prima dintre ele avea doar doi ani.

Ines şi-a dorit să intre în lumea modei, ca model, aşa cum a făcut sora ei, însă nu a reuşit. Potrivit lui Ale de Baseville, fotograful francez care a realizat un pictorial nud al Melaniei publicat într-o revistă pentru bărbaţi, Ines nu a ştiut cum să-şi facă intrarea în această lume, fiind diferită de fetele care reuşesc în acest domeniu. El a descris-o pe sora Melaniei ca fiind o persoană foarte politicoasă şi sensibilă.

Ines a apărat-o cu ardoare pe sora ei în timpul campaniei electorale de anul trecut, atunci cînd numeroase zvonuri şi voci au început să apară din toate direcţiile. „Este o soră foarte dedicată”, a apreciat şi Luisa Beccaria, creatoarea de modă alături de care Ines apare în fotografia de mai sus.

Tot Beccaria mărturiseşte că a văzut legătura puternică dintre cele două şi în 2006, când a mers în vizită la familia Trump imediat după naşterea fiului cuplului, Barron. „Mi-am dat seama că Melania este foarte apropiată de familie şi i-am văzut pe toţi fiind alături de ea după naşterea lui Barron”, a spus Beccaria.

Prima Doamnă a refuzat să vorbească despre sora ei cu jurnaliştii de la The New York Post.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?