X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Scepticismul lui Krasnoselski față de iniţiativa lui Dodon

26 apr. 2017,, 12:30   Politică
3052 9

Liderul autoproclamatei RMN, Vadim Krasnoselski, a calificat iniţiativa preşedintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, despre reprezentanţii Transnistriei în Parlamentul RM drept populistă.

Vadim Krasnoselski și-a expus opinia în timpul întîlnirii cu membrii Consiliului republican al veteranilor de război, de muncă şi ai forţelor armate ale Transnistriei.

Krasnoselski a amintit că în urma celor două întîlniri cu Igor Dodon s-a convenit asupra iniţierii muncii la un set întreg de probleme de ordin economic şi social, care nu interferează cu sfera politică. „Eu de la bun început am înaintat condiţia de a evita orice discuţii în legătură cu statutul Transnistriei. Statutul nostru a fost determinat de popor – independenţa”, a specificat liderul transnistrean.

Potrivit lui, pentru a demonstra disponibilitatea de a ajunge la compromis, Transnistria a făcut cîţiva paşi pentru rezolvarea unui spectru întreg de probleme. „Am soluţionat anume acele probleme, care timp de mai mulţi ani erau politizate de partea moldovenească. Aceasta este funcţionarea şcolilor cu instruirea în baza grafiei latine pe teritoriul Transnistriei... A fost soluţionată problema migraţiei, totodată, nu numai pentru cetăţenii moldoveni, dar şi pentru toţi cetăţenii străini... A fost rezolvată problema proprietarilor de pămînt din raionul Dubăsari”, a subliniat Krasnoselski.

De asemenea, pentru rezolvarea problemei urmăririi penale din motive politice, Transnistria, în calitate de gest de bunăvoinţă, a clasat 10 dosare penale intentate unor reprezentanţi ai autorităţilor şi structurilor de drept ale RM, aşteptînd un pas de răspuns din partea Moldovei.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?