X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

DIASPORA: E suficient să iubești Moldova ca să revii (FOTO)

26 apr. 2017,, 10:00   Societate
2009 1

Vladimir Cheptene este tînărul care a pus pe jar presa din Republica Moldova cu un top al orașelor în care locuiesc cele mai frumoase femei din lume.

Jurnaliștii de la noi citau sursa ca fiind una americană, iar fetele de la Chișinău au fost plasate pe locul 3 în lista cu cele 10 orașe în care s-au regăsit, printre altele, New York, Milano, Seul, Stockholm. Autorii clasamentului au declarat că „există multe femei frumoase în Moldova, iar cele din Chișinău au trăsături scandinave, în magazinele obișnuite poți găsi adevărate modele”.

În cele din urmă, adevărul a ieșit la suprafață. S-a aflat că nu americanii, ci un moldovean din Chișinău, Vladimir Cheptene, autorul proiectului TopTruths, a decis că femeile din Chișinău sînt unele dintre cele mai frumoase de pe întreg globul pămîntesc.

Cu el am stat recent de vorbă ca să aflăm că pune la cale un nou proiect, de această dată de promovare a Republicii Moldova drept o țară în care trebuie să ajungi măcar o dată în viață.

Foto: captură video „Explore Moldova”


Vladimir, știu că ai revenit în Republica Moldova cu treabă. Povestește-ne de ce, acum cînd toți fug de fapt din țară.

„Lucrez la proiectul „Explore Moldova”. Este un video proiect, prin intermediul căruia vrem să intensificăm procesul de dezvoltare strategică a turismului în Republica Moldova. Vom realiza și o serie de filmulețe tematice, în care nu ne vom limita la beciuri și vin. Vrem să îi arătăm lumii că oamenii de calitate, ospitalieri și buni sînt cartea noastră de vizită. Avem foarte mulți cetățeni care fac lucruri mari în comunitatea în care locuiesc, de impact poate pentru toată țara, dar despre care nimeni nu știe nimic. Mai lucrez și la proiectul „Lumea femeilor” prin care provocăm femeile să ducă un mod sănătos de viață, să fie mai grațioase, mai frumoase, dar și mai inteligente. Nu mă las de Top Truths, proiectul infografic, scopul căruia este de a educa populația despre lucrurile cele mai simple care pot fi utilizate în activitățile zilnice pentru a favoriza modul corect și sănătos de viață. În același timp, eu continui să imortalizez priveliști spectaculoase din toată lumea prin proiectul 360FLY.VIDEO, iar în vara lui 2017 vom lansa un joc distractiv mobil creat pentru adolescenți la care lucrăm de 2 ani. Se numește Extreme Skate Fighter.”



Atît de bine ai călătorit prin lume, de ce revii acasă și nu uiți adresa la care ai locuit sau ulițele pe care le-ai bătut?

„În 2005, ne-am mutat cu toată familia în SUA. În toți acești ani, am simțit lipsa locurilor natale și îmi era dor de casă. Planul era să îmi fac studiile peste hotare, după care să revin la Chișinău, căci aici îmi sînt buneii și prietenii copilăriei. Cel mai important motiv pentru care am revenit este neamul moldovenesc, bogat în tradiții și valori.”



În ce țări ale lumii ai fost, unde te-ai reținut cel mai mult și unde te vezi locuind toată viața?

„Am vizitat practic tot teritoriul Europei, Statelor Unite ale Americii, dar și al Coreei de Sud. În SUA am locuit 9 ani, iar în Coreea – 3. Mă văd călătorind prin toată lumea, dar îmi văd casa și copiii crescînd în Moldova, în afara Chișinăului, pe malul unui rîu.”



Atunci zi-mi care este cel mai neobișnuit lucru legat de țara noastră, care o deosebește de absolut toate statele lumii.

„Țara noastra nu este cea mai dezvoltată sau bogat economic, dar este cea mai buna gazdă pe care am întîlnit-o. Este unica prin felul său de a primi oaspeții, cu o căldură sufletească sinceră. Aici oamenii sînt foarte credincioși și se ghidează după principiile biblice.”

Tocmai a răsunat ceva ce aș vrea să fie adevărat.Pe această notă pozitivă, îți urăm succese și așteptăm cu drag să ne vedem țara într-o altă lumină decît cea în care este prezentată peste tot astăzi. În filmulețul de mai jos, vedeți Soroca prin ochii lui Vladimir imortalizată de la înălțimea păsărilor în zbor:
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?