Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Transnistria: Controlul comun ar putea provoca o criză alimentară

20 apr. 2017,, 09:15   Politică
2342 5

Organizarea controlului comun al Moldovei şi Ucrainei la punctul de trecere "Cuciurgan" va avea drept consecinţă faptul că "bugetul de stat al Transnistriei va pierde peste $14 mil. din cauza reducerii încasărilor vamale".

Despre aceasta a declarat pentru televiziunea locală preşedintele Comitetului Vamal al autoproclamatei RMN, Vitalii Neagu.

El consideră că Transnistria va mai pierde încă $300 mii din taxele pentru accize.

"Afară de aceasta, vor fi şi pierderi indirecte, care vor constitui în total circa $35-40 mil.", a spus Neagu, care nu exclude că stabilirea controlului moldo-ucrainean la "Cuciurgan" "ar putea provoca o criză alimentară în Transnistria".

El susţine că acest punct de trecere este un canal important de intrare a mărfurilor în regiune.

"Prin acest punct de trecere, la noi în republică ajung din Ucraina aproape toate grupurile de mărfuri. Este vorba de 90% din importurile de carne şi peşte, circa 70% din importurile de medicamente şi circa 70% din importurile de paste făinoase", a menţionat şeful instituţiei.

Potrivit lui, pentru minimizarea efectelor negative ale iniţiativei Chişinăului şi Kievului, se examinează posibilitatea de a redirecţiona principalele fluxuri de import şi tranzit prin alte puncte de trecere, în special "Platonovo - Novîie Goianî".

Neagu a dat asigurări că instituţia pe care o conduce va lua măsuri pentru a diminua pierderile economice ale republicii, care pot fi aduse prin instituirea controlului moldo-ucrainean comun la punctul de trecere "Cuciurgan".
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?