X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Dinastia Goncear, într-un spectacol extraordinar la Filarmonică (VIDEO)

19 apr. 2017,, 18:39   Societate
6850 0

Pentru că este un neam numeros, cu multe tradiții, talente și oameni de seamă, familia Goncear va veni în fața publicului cu un concert inedit.

Meșteșugari, coregrafi, muzicieni, interpreți – toți fac parte dintr-o dinastie care poate fi un bun exemplu pentru multe alte generații, notează NOI.md.

„Codrul, neamul și izvorul” – este genericul spectacolului portret al dinastiei Simion și Pelaghia Goncear, care au zece copii, 26 de nepoți, 67 de strănepoți și un stră-strănepot. Evenimentul va avea loc pe 11 mai, la Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”.

Ideea spectacolului aparține Constanței Goncear, tinerei masterande de la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, care, prin intermediul acestui concert, își va susține și teza de masterat. „Provenind dintr-o familie numeroasă, care activează în diferite domenii ale culturii, am zis să fac un concert al dinastiei Goncear, unde va fi implicată marea majoritate a familiei, unde fiecare va putea demonstra ceea ce a obișnuit de la bunei”, a declarat Constanța, într-un interviu pentru NOI.md.

Programul va fi unul vast și va include mai multe genuri de muzică, de la cea populară la cea clasică, dansuri și o expoziție cu obiecte confecționate de meșteșugarii Goncear. Drept invitați ai serii vor fi surorile Osoianu, dinastia Văluță, Nicolae Paliț, Diamanta Paterău, Viorica Moraru și Valentin Butucel, acompaniați de Orchestra de Muzică Populară „Folclor”, condusă de maestrul Petre Neamțu.

„Avem ce arăta și ar fi păcat să nu aducem acest spectacol în văzul lumii, poate se inspiră și alte familii de felul cum am fost noi educați, ceea ce ne-au învățat părinții”, a afirmat artista emerită și membra familiei Silvia Goncear.

Scopul evenimentului este păstrarea valorilor familiale, a tradițiilor și îndeletnicirilor oamenilor de la sat.
„Va fi un eveniment important și interesant pentru cultura noastră în general! Am mai organizat astfel de concerte a dinastiilor, dar de data aceasta va fi unul mai deosebit,deoarece familia Goncear este numeroasă și foarte talentată. Majoritatea cîntă, meșteșugăresc, mai sînt și pedagogi”, a remarcat directorul artistic și prim-dirijorul Orchestrei „Folclor”, Petre Neamțu.

Sponsori generali ai evenimentului sînt portalurile de știri NOI.md și moldovenii.md


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?