Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3993

Osmochescu califică drept nejustificată solicitarea Grupului Leancă

19 apr. 2017,, 11:41   Politică
5201 6

Expertul în drept constituțional Nicolae Osmochescu privește sceptic inițiativa care le oferă deputaților transfugi dreptul de a forma o fracțiune parlamentară în orice moment, notează NOI.md.

În opinia lui, propunerea grupului popular european, constituit recent la inițiativa lui Iurie Leancă, nu este justificată, întrucît peste tot în lume fracțiunile se formează imediat după validarea alegerilor. Acesta a sugerat că o asemenea inițiativă nu face decît să încurajeze traseismul politic.

„Aici nu trebuie de hotărît așa din mers. Consider că fracțiunile parlamentare trebuie să se creeze așa ca în toată lumea, pînă la formarea tuturor organelor și subdiviziunilor parlamentare. Care sînt termenii rezonabili – asta e altă problemă. Dacă se va merge după sistemul uninominal sau mixt, probabil că se poate de încadrat liber în termenii existenți acum: primele 10 zile sau cel mult o lună. Cît privește transfugii, eu consider că, din moment ce ai fost ales pe lista de partid, iar mai tîrziu te-ai retras din fracțiunea care reprezintă partidul dat, tu trebuie să activezi în calitate de deputat neafiliat, independent și nu poți forma o altă fracțiune, fiindcă este răspunderea față de partidul care te-a promovat”, a explicat Osmochescu.

Intervievatul a mai remarcat că, odată ce un deputat sau altul a ales să părăsească partidul pe ale cărui liste a acces în Parlament, trebuie să-și asume consecințele și nu poate pretinde anumite drepturi.

„Fracțiunile parlamentare trebuie formate la începutul legislaturii, acest lucru disciplinează parlamentul și permite formarea tuturor structurilor parlamentare într-un termen rezonabil, cu efecte concrete. Parlamentul trebuie să fie lucrativ din momentul în care sînt validate mandatele”, a adăugat Osmochescu.

Precizăm că membrii grupului Leancă au înaintat un proiect de modificare a Regulamentului Parlamentului, prin care se propune instituționalizarea grupurilor parlamentare și acordarea acelorași drepturi și obligațiuni ca și fracțiunilor. Autorii propun ca numărul minim de deputați care să poată forma un grup parlamentar să fie cinci.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?