Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Proiectul propus de Dodon, a ajuns în Parlament

19 apr. 2017,, 11:17   Politică
3966 5

Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova a elaborat o inițiativă legislativă în susținerea tuturor propunerilor formulate de Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, privind sistemul mixt de vot.

PSRM înregistrează de urgență în Parlamentul Republicii Moldova proiectul de lege respectiv și solicită includerea și examinarea inițiativei legislative pe ordinea de zi a ședințelor plenare.

În cel mai scurt timp, PSRM va distribui proiectul tuturor misiunilor diplomatice acreditate în Republica Moldova, precum și tuturor organizațiilor internaționale care supraveghează sau participă într-un fel sau altul la monitorizarea procesului electoral din Republica Moldova.

PSRM îndeamnă toate organizațiile internaționale, în primul rând, Uniunea Europeană, să influențeze în măsura posibilităților asupra Partidului Democrat ca să renunțe la inițiativa introducerii unui sistem uninominal de vot.

PSRM aduce în atenția tuturor organizațiilor internaționale că în cazul adoptării proiectului inițiat de Plahotniuc și Partidul Democrat privind trecerea la sistemul uninominal de vot, PSRM își rezervă dreptul de a nu participa la următoarele alegeri parlamentare și prin toate căile posibile să blocheze aceste alegeri.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?