Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Șase mumii descoperite într-un mormînt din epoca faraonilor

19 apr. 2017,, 04:00   Externe
1935 0

Șase mumii, sarcofage din lemn în culori vii și o mie de figurine funerare - sînt descoperirile fabuloase pe care le-au făcut arheologii într-un mormînt din epoca faraonică în sudul Egiptului, a anunțat marți Ministerul Antichităților, citat de AFP.

Mormîntul, situat în apropiere de Luxor, veritabil muzeu sub cerul liber, și de Valea Regilor, i-a aparținut cel mai probabil lui Userhat, un magistrat din cea de a 18-a dinastie (1550-1295 î. Hr.), care purta titlul de "judecător al orașului", dar a fost reutilizat cîteva secole mai tîrziu în timpul celei de a 21-a dinastii, pentru a primi alte mumii.

"A fost o surpriză să descoperim atîtea elemente în interior: ustensile din argilă purtînd numele proprietarului mormîntului, mai multe sarcofage și mumii, precum și peste o mie de 'ushabti', mici statuete funerare depozitate în morminte pentru a-l înlocui pe cel mort în corvezile din viața de apoi", a indicat ministrul antichităților, Khaled al-Anani, cu prilejul unei vizite la mormînt organizate pentru presă.

"Este o descoperire importantă și nu s-a terminat încă", și-a exprimat el satisfacția.

"Există acolo șase mumii, dar am descoperit și alte fragmente care indică că am putea avea mai multe pe viitor", a declarat pentru AFP purtătoarea de cuvînt a ministerului, Nevine el-Aref.

Egiptul a dat recent undă verde mai multor proiecte arheologice, în speranța că vor fi făcute noi descoperiri în domeniu.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?