X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

10 semne că eşti un workaholic

5 apr. 2020,, 20:30   Externe
7072 0

Munca în exces dăunează grav sănătăţii! Este un avertisment care ar trebui să stea la loc de cinste în orice birou cu workaholici sau măcar în mintea unui obsedat de muncă.

E drept, criza ne-a transformat pe majoritatea dintre noi; sîntem mai temători în privinţa locului de muncă, tragem din greu să obţinem mai mulţi bani, ne luăm mai multe joburi pentru a face faţă cheltuielilor din ce în ce mai mari.

Dar cînd putem spune că sîntem dependenţi de muncă? Se pare că există simptome care să dea de gol această problemă. CSID le-a identificat.

Workaholismul – sau dependenţa de muncă – este un termen relativ recent intrat în vocabularul nostru şi reprezintă nevoia de a munci tot timpul, care nu poate fi controlată. Deşi este un concept acceptat în societatea actuală, dependenţa de muncă nu este încă recunoscută ca fiind o afecţiune psihică în Manualul de Diagnostic şi Statistică a Tulburărilor Mintale.

Unul dintre motive ar putea fi reprezentat de faptul că munca peste măsură încă este văzută ca un lucru bun, nicidecum ca o problemă. Munca peste program este recompensată, atît financiar, cît şi cultural, şi pune angajatul într-o lumină favorizabilă.


Cu toate acestea, dependenţa de muncă este o problemă reală şi poate afecta numeroase aspecte ale vieţii personale, aşa cum o face orice dependenţă, fie că vorbim despre cea de droguri, de alcool sau de jocuri de noroc.

Probleme asociate cu dependenţa de muncă

Deşi munca excesivă este privită cu ochi buni şi chiar recompensată, există o sumedenie de probleme pe care le poate provoca.

În loc să fie stimulată de sentimentul de împlinire, munca în exces este rezultatul compulsivităţii, care are drept consecinţă neglijarea vieţii personale. Iar persoana în cauză, în loc să se simtă satisfăcută de rezultatele muncii sale, devine nefericită, anxioasă, stresată tot timpul, obosită, deprimată şi în permanenţă conectată la tot ceea ce înseamnă muncă, fără a simţi nicio plăcere în a-şi petrece timpul liber în compania celor dragi.

Care sînt semnele că eşti dependentă de muncă

Există cîteva simptome evidente ale dependenţei de muncă. Dacă le observi, ar fi cazul să iei o pauză, să te gîndeşti bine ce cîntăreşte mai mult în viaţa ta: munca, sănătatea sau starea de bine alături de persoanele dragi?

Iată care sînt semnele workaholismului:

Eşti tot timpul ocupată, dar nu mereu productivă

Te gîndeşti mereu cum poţi să faci astfel încît să ai mai mult timp să munceşti

Stai mereu la muncă peste program, chiar dacă nu ţi-ai propus asta

Munceşti mult ca să-ţi demonstrezi că poţi

Muncind peste măsură, crezi că vei scăpa de sentimentul de vină, de depresie, de anxietate ori de deznădejde

Ignori sfaturile celor dragi, care îţi spun că ar trebui să munceşti mai puţin

Nu mai ai timp de familie şi de prieteni, eşti tot timpul ocupată cu munca

Apar simptome fizice ale epuizării şi stresului: dureri de inimă, palpitaţii, indigestie, insomnie, crampe musculare, ameţeli, constipaţie etc.

Foloseşti munca drept scuză pentru a scăpa de o nemulţumire în plan personal

Ai dezvoltat o „toleranţă” la munca în exces, în sensul în care nu te poţi abţine ca în timpul tău liber să nu munceşti; astfel nu te bucuri cu adevărat de prezenţa celor dragi şi simţi mereu nevoia să lucrezi, chiar dacă nu îţi cere nimeni asta

Dacă te regăseşti în simptomele de mai sus, încearcă să te detaşezi o perioadă şi să fii conştientă de ceea ce simţi.

Recunoaşterea este primul pas spre vindecare, iar acest lucru este valabil în cazul oricărei dependenţe.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?