Din nou despre corupția din Primăria capitalei, sau De ce Dorin Chirtoacă nu-și repară „corabia găurită”?

Din nou despre corupția din Primăria capitalei, sau De ce Dorin Chirtoacă nu-și repară „corabia găurită”?

Victor Surugiu
 
Mituirea și alte fenomene de corupție s-au extins în cadrul Primăriei capitalei pînă la mărimi fantastice, cu bani aici poate fi „soluționată” orice problemă. 

Primarul general Dorin Chirtoacă spune că nu este vinovat de coruperea totală a subalternilor, însă oamenii de drept consideră că el nu poate inventa la nesfîrșit justificări, eschivîndu-se de la responsabilitate. Timp de 10 ani la postul de edil al capitalei, Chirtoacă a avut suficient timp și posibilități pentru a face ordine în administrația Primăriei.
 
Șase milioane sub formă de mită și cadouri
 
Gestionarea terenurilor este una dintre competențele principale ale organelor administrației locale. În instituția, condusă de Dorin Chirtoacă însă se pare că angajații au uitat că aceste competențe sînt limitate și constau, în primul rînd, în asigurarea managementului eficient al terenurilor publice, utilizarea lor conform destinației și protejarea lor. În jurul distribuirii terenurilor municipale sînt concentrate practic toate scandalurile de corupție din Primărie.
 
Studiul, prezentat joia trecută de către specialiștii Centrului „Expert-Grup” și de către cei ai Centrului Național Anticorupție, confirmă faptul că pămîntul în Chișinău rămîne principalul obiect al corupției printre funcționarii administrației capitalei. Acesta reflectă situația de pe parcursul ultimului an – din 1 aprilie 2016 pînă pe 1 aprilie 2017. După evaluarea riscurilor, CNA a elaborat pentru Primărie un Plan de integritate, ce va fi implementat în următoarele luni.
 
În cadrul studiului aproape jumătate dintre oamenii de afaceri au recunoscut că au plătit mită funcționarilor pentru obținerea documentelor permisive. Potrivit  spuselor reprezentantului „Expert-Grup” Olga Sîju, fiecare al doilea intervievat a confirmat faptele estorcării mitei de către autoritățile locale de la toate nivelurile. În general, circa 40-45%  dintre cetățeni spun că ei apeleazădeseori la cadouri și mite, cînd interacționează cu reprezentanții Primăriei. Mărimea media a „mitei” – 500 de lei pentru persoanele fizice și 4000 de lei pentru persanele juridice. Potrivit estimărilor specialiștilor, anual, funcționarii din Primăria capitalei pun în buzunar circa 6 milioane de lei sub forma de achitare neoficială pentru serviciile lor.
 
Potrivit studiului, o practică normală în administrația capitalei a devenit ignorarea deciziilor conducerii. Anul trecut, la nivelul Consiliului Municipal au fost înregistrate 189 de asemenea cazuri, alte 144 de cazuri țin de neexecutarea dispozițiilor primarului general. Totodată, nu sînt întreprinse măsuri eficiente pentru schimbarea situației și pedepsirea celor vinovați.
 
Orice problemă cu banii voștri
 
Surse din cadrul Procuraturii Anticorupție și CNA afirmă că în Primărie înfloresc o mulțime de scheme de corupție, iar angajații administrației locale pot soluționa orice problemă cu bani. Potrivit procurorului Eugen Banal, în cadrul declarațiilor reprezentanților puterii locale putem auzi multe informații corecte și promisiuni despre viitorul luminos, dar în realitate totul nu e atît de pozitiv.
 
Procurorul a relatat despre practica depistării cazurilor așa-zisei „corupții mici”, cînd angajații ce au activat sub acoperire, au încercat să depisteze micii funcționari corupți, care în schimbul a 100-200 de lei soluționează anumite probleme, de exemplu, să promoveze un anumit proiect pentru votarea în Consiliul Municipal. Drept rezultat, pentru corupție pasivă au fost reținute șase persoane, patru dintre care lucrează la Primărie. Acestora deja li s-a pronunțat sentința.
 
Potrivit reprezentanților organelor de drept, activitatea în Primăria capitalei a fost din start organizată astfel, încît să fie create condiții pentru comportament de corupție – atît din partea funcționarilor locali, cît și din partea celor ce vin să-și soluționeze problemele. Există o rețea de intermediari, care sînt gata să vă spună cui trebuie să vă adresați sau cum să soluționați o anumită situație. Ei servesc drept verigă intermediară dintre funcționarii publicii și reprezentanții persoanelor juridice sau cetățeni.
 
Eugen Balan atrage atenția asupra regulii achitării de către beneficiar a deplasării funcționarului pe teren. Autoritățile locale nu mai dispun demult de automobile, iar să ajungi la un obiect sau altul trebuie. Deja la această etapă sînt create premise pentru corupție, or, nicăieri nu se spune cît trebuie să achitați pentru călătorie și cum.
 
Totodată, în structurile Primăriei nu există un registru unic și un control asupra circulației documentelor, fapt ce simplifică sarcina celor corupți. Conducerea, din proprie inițiativă, nu întreprinde măsuri eficiente pentru depășirea componentelor de corupție în activitatea Primăriei. Oamenii sînt puși în situația, cînd nu pot ști la ce etapă se află cererea lor și ce va urma mai departe, adică, practic, ei sînt constrînși să apeleze la ajutorul intermediarilor și a funcționarilor corupți, achitîndu-le serviciile.
 
– Omul depune cerea la Primărie, apoi niște angajați cer bani, problemele sînt soluționate, apoi documentul apare cu antedată. Acest lucru vorbește despre faptul că sînt lăsate date libere pentru înregistrarea și eliberarea documentelor. Apoi funcționarii spun că s-au străduit, au lucrat. Rolul organelor de drept nu este să depisteze și să pedepsească aceste persoane, dar să înlăture problema, în general, spune Eugen Balan.
 
Precum menționează, organele anticorupție anchetează incidentul cu participarea primarului general. În vizorul CNA a ajuns un caz, cînd oamenii au achitat în contul Primăriei 12 mii de euro pentru ca un bloc locativ să fie dat în exploatare. Un asemenea document trebuia fi semnat de șase persoane și oamenii legii au un șir de întrebări față de funcționarii, care și-au lăsat „autografele”.
 
– Apare întrebarea privind independența angajaților Primăriei, precizează procurorul Balan. Dacă în documente există semnătura funcționarului, care deține o funcție mai înaltă, oare cel ce se află mai jos în ierarhie poate să nu-și pună semnătura, dacă șeful lui deja a semnat? Angajații Primăriei își creează, de asemenea, o zonă-tampon, ei au oameni, care depistează problemele, organizează schema și, în cele din urmă, merg la persoana care trebuie să-și pună semnătura. Așa apare corupția. Lucrăm în această direcție și sper că după Paște vor fi rezultate.
 
Premisele pentru corupție sînt create intenționat
 
Consilierul municipal al Partidului Socialiștilor Alexandr Odințov spune că timp de doi ani fracțiunea PSRM a depistat un șir de cazuri, cînd administrația capitalei crea premeditat premise pentru corupție și utilizarea schemelor ilegale. Totul începe de la ineficiența și netransparența acțiunilor Primăriei Chișinău, precum și a calității joase a pregătirii documentelor. De exemplu, este pregătit un proiect de hotărîre privind privatizarea unui teren cu un număr cadastral, iar în adresă este indicat alt număr cadastral.
 
Potrivit lui Odințov, asupra nivelului corupției influențează și lipsa consultărilor publice cu populația. Astfel, cînd este vorba despre modificarea planului zonal al terenului, oamenii care locuiesc în jurul acestuia, nu sînt avertizați. Informația este plasată pe site-ul Primăriei sau Preturii, deseori cu lipsa materialelor necesare. Totodată, multe proiecte de hotărîri ascund scheme în favoarea anumitor persoane.  De exemplu, se schimbă documentul, iar terenul, care putea fi vîndut prin intermediul licitației, este atribuit agentului economic prin schimbarea granițelor.
 
Scheme de corupție sînt practicate și în cazul schimbului de terenuri. Alexandr Odințov invocă un caz, cînd un teren de 40 de ari de la periferia Chișinăului a fost schimbat cu două terenuri în centrul municipiului, iar în rezultatul perfectării tranzacțiilor, ocolind licitația, prejudiciul cauzat bugetului a constituit 9,5 milioane de lei. Deși autoritățile capitalei au primit o scrisoare de la Procuratura Anticorupție cu cererea de a anula hotărîrea ilegală, timp de 2,5 luni Direcția juridică a Primăriei nu a adoptat nicio măsură.
 
Consilierul PSRM amintește și despre scandalul în jurul semnării Contractului de parteneriat public-privat cu compania EME Parkleitsystem GMBH privind parcările contra plată, care creează din start premise pentru prejudicierea bugetului. Potrivit lui, în hotărîrea Consiliului Municipal din 2014 se spune clar că mai întîi, prin hotărîrea acestui organ trebuie aprobat contractul, apoi el este semnat. Însă totul se întîmplă invers: inițial este semnat contractul cu condiția inclusă în el ca în cazul neaprobării lui de către Consiliul Municipal, compania să poată cere penalități. Acum tranzacția le este prezentată consilierilor spre aprobare.
 
CNA desfășoară ancheta penală privind abuzul de putere la încheierea acestui contract. Socialiștii afirmă că în spatele EME Parkleitsystem se află reprezentanții Partidului Liberal, inclusiv primarul Dorin Chirtoacă.
 
Asupra componentei de corupție în activitatea Primăriei influențează și depunerea tardivă a plîngerilor la organele de drept și a recursurilor în instanță, precum și depunerea plîngerilor cu erori intenționate, întîrzierea răspunsurilor, iar în rezultatul acestor acțiuni partea opusă obține cîștig de cauză. Situația este agravată și de faptul că Consiliul Municipal nu are pînă în prezent propriul aparat și juriști, fapt ce conduce frecvent la conflict de interese.
 
Între timp, în cadrul Comisiei pentru construcții, arhitectură și relații funciare a Consiliului Municipal sînt prezentate deseori spre aprobare cîte 150-200 de proiecte de hotărîri, încălcîndu-se înțelegerea că pe agendă vor fi incluse cel mult 50 de proiecte. În opinia lui Odințov și a colegilor săi de fracțiune, acest lucru se face intenționat, pentru votul la pachet și sînt cazuri cînd într-o zi au fost examinate peste 800 de chestiuni.
 
Chirtoacă își răcește gura degeaba timp de 10 ani
 
Drept răspuns la aceste reproșuri, Dorin Chirtoacă afirmă că principala lui sarcină din momentul alegerii sale în postul de primar, în 2007, este lupta anticorupție. Ce avea în vedere edilul capitalei – a rămas o enigmă și pentru agenții anticorupție, și pentru experți. Cei din urmă presupun că este vorba despre avertizările emise cu regularitate de către primar privind neadmiterea corupției în administrația locală. Cu o asemenea declarație Primăria a venit după arestarea de săptămîna trecută a vicepretorului sectorului Buiucani al capitalei Vasilie Mistreanu, într-un caz de corupție și în cazul altor rețineri scandaloase.
 
Poziția lui Dorin Chirtoacă le-a stîrnit nedumerirea chiar și reprezentanților CNA. El a recunoscut că corupția este prezentă în toate subdiviziunile administrației Primăriei și Preturilor, precum și că sînt zeci de cazuri de corupție, în special, în ce privește terenurile. Însă nu se știe de ce, edilul, care se află în acest post al treilea mandat consecutiv, nu se consideră vinovat de faptul că subalternii săi sînt corupți. De nivelul înalt al corupției în cadrul Primăriei, în opinia lui Chirtoacă, este vinovat oricine numai nu el și anturajul său.
 
„Fenomenul corupției a apărut nu pe timpul meu și există nu doar în Moldova. El este prezent în toate țările Europei de Est”, a declarat Chirtoacă după prezentarea rezultatelor anchetei. Drept răspuns la aceste declarații sterile, vicedirectorul CNA Cristina Țărnă l-a avertizat pe primar că el nu se poate eschiva le nesfîrșit de răspundere pentru încălcările depistate în structura pe care o conduce, invocînd situația de acum 10 ani, cînd el a venit la conducerea administrației capitalei.
 
În opinia Cristinei Țărnă, această explicație nu poate servi nici drept justificare pentru eschivarea de responsabilitate pentru funcționarii corupți din Primărie. Pe parcursul acestor ani, primarul general a avut suficient timp și posibilitate pentru a schimba situația, eradicînd corupția, dar el a preferat să-și răcească gura cu declarații anticorupție, distanțîndu-se de lupta reală cu acest fenomen.
 
„Eu înțeleg că ați moștenit o corabie găurită, despre care ați menționat că sînteți obligat s-o mențineți pe apă. Pur și simplu, astupați aceste găuri, prin care apa pătrunde pe navă. Asta e cel mai important și nu trebuie să invocați un argument, ce i-a plictisit pe toți, despre faptul ce ați moștenit… pentru că în toți acești 10 ani Dvs. vorbiți doar despre această moștenire”, a declarat vicedirectorul CNA.
 

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Comentarii Adăugați un comentariu4 comentari

staid 18 apr. 12:17

Nicker 17 апр. 9:26 В том-то и вся прелесть, что этот ..... не сидит, а восседает в кресле градоначальника. И, тому виной мы, раз не можем это убожество убрать.

Nicker 17 apr. 09:26

если такая повальная коррупция,то почему он там еще сидит в примэрии??? посмотрите на тротуары на Штефан чел Маре и других центральных улицах! там же все украдено,что было выделено на ремонт, и теперь даже хуже чем было, все надо переделывать! кругом одни руины! в Китае расстреливают чинуш за такие вещи,а этот сидит и хоть бы хны!!!

Ирина 16 apr. 18:55

Спасибо, статья понравилась. Наказывать нужно и берущих и дающих взятки. Очень хочется поговорить о реконструкции в центре города. Нашим зданиям 125-130 лет, они не исторические, они требуют реконструкции и еще какой. И как правило в таких домах живут люди пенсионного возраста, одинокие. Умирает человек, тут же находятся какие то родственники, продают дом. И тут новый владелиц, вместо одного этажа, поднимает двух этажное, да еще с мансардой. Ведь какие проблемы стали докучать соседей, ему безразлично. Есть деньги, есть связи. Наглядный пример такая реконструкция полным ходом идет по адресу: А. Матеевича 24. Ни в одной организации правды не узнали, комиссии так и не было. Интересно кого из чиновников, советников это может заинтересовать?Где искать эту правду?

Dmitrii 14 apr. 15:22

когда уже исчезнет с глаз этот прыщ на теле Кишинева

Mai multe

Adăugaţi Comentarii

captcha

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load