Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Experţi trimişi în Turcia pentru a investiga atac chimic din Siria

13 apr. 2017,, 22:00   Externe
2159 0

O echipă de experţi a Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OPCW) a fost trimisă în Turcia pentru a aduna probe ca parte a investigaţiei asupra presupuselor atacuri chimice ce au avut loc în Siria la 4 aprilie, în urma cărora 87 de persoane au decedat, informează Reuters.

Organizaţia internaţională care asigură implementarea prevederilor Convenţiei privind interzicerea armelor chimice (CWC) va aduna probe biometrice şi va intervieva supravieţuitorii, conform unei surse, citate de agenţia de presă britanică.

Administraţia Donald Trump susţine că regimul de la Damasc a comis atacul chimic din provincia Idlib, soldat cu 89 de morţi. În replică, armata americană a lansat un atac cu rachete asupra unei baze militare din Siria. Deocamdată, nu a avut loc nicio investigaţie independentă în acest caz.

Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, a reiterat, marţi, că Administraţia Bashar al-Assad nu a comis niciun atac chimic, argumentînd că Statele Unite invocă pretexte similare cu cele care au avut rolul de a justifica, în 2003, intervenţia în Irak, unde nu au fost găsite arme neconvenţionale.

Siria se confruntă, începînd din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte 270.000 de morţi.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?