Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Trump a declarat că NATO "nu mai este depășită"

13 apr. 2017,, 19:00   Externe
1515 0

Președintele american, Donald Trump, a declarat miercuri că NATO "nu mai este depășită", așa cum o considera în timpul campaniei electorale din 2016, după ce organizația a recunoscut necesitatea de a lupta contra terorismului, transmite EFE.

"M-am plîns de ea în urmă cu ceva timp. Am spus că era depășită. Nu mai este depășită", a spus Trump despre NATO, într-o conferință de presă comună, la Casa Albă, cu secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.

Liderul american a arătat că întîlnirea a fost "productivă" și că NATO a consimțit "să facă mai mult în lupta contra terorismului".

Cu aceste cuvinte, Trump s-a întors cu 180 de grade față de perioada campaniei electorale de anul trecut, cînd a atacat frontal NATO pentru a nu fi la înălțimea evenimentelor, notează EFE.

Președintele SUA a insistat miercuri o dată în plus asupra necesității ca membrii NATO să-și crească bugetul apărării pînă la obiectivul convenit de 2% din produsul intern brut (PIB).

La rîndul său, Jens Stoltenberg a reafirmat că această creștere reprezintă una din "prioritățile" sale și că așteaptă că toate țările membre să-și respecte promisiunea.

"Mesajul clar și direct al președintelui Trump a ajutat și vedem cum statele încep să lucreze în direcția potrivită", a adăugat secretarul general NATO.

Summitul liderilor NATO de la finalul lunii mai, la Bruxelles, va fi prima călătorie internațională a lui Trump, după preluarea mandatului prezidențial în luna ianuarie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?