X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Moldova solicită UE majorarea cotelor de export la unele fructe

7 apr. 2017,, 11:30   Economie
4188 3

Republica Moldova solicită Uniunii Europene majorarea cotelor de export în regim fără taxe pe piaţa europeană a prunelor și strugurilor moldoveneşti, care acum constituie cîte 10 mii de tone pe an pentru fiecare produs nominalizat.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, această solicitare de a iniția negocierile de majorare a cotelor de export a fost expusă de viceprim-ministrul Octavian Calmîc, ministru al Economiei, în cadrul întrevederii cu Petros Sourmelis, șef de unitate din cadrul Directoratului general pentru Comerț al Comisiei Europene, unde au fost discutate aspectele implementării de către Moldova a Acordului privind crearea Zonei de Liber Schimb și Comerț Aprofundat (DCFTA).

La întrevedere au participat, de asemenea, viceprim-ministrul pentru Reintegrare al Moldovei, Gheorghe Balan, viceministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Daniela Morari, și șeful Delegației Uniunii Europene în Moldova, Pirkka Tapiola.

În cadrul dialogului, vicepremierul Octavian Calmîc le-a mulțumit oficialilor UE pentru susținerea acordată Moldovei în procesul de ajustare a legislației naționale la bunele practici europene, accentuînd importanța acestora pentru economia națională și parcursul european al țării.

Referindu-se la aspectele realizării prevederilor DCFTA, şeful Ministerului Economiei i-a informat pe oficialii UE că Moldova solicită partenerilor europeni să examineze posibilitatea iniţierii negocierilor pentru majorarea cotelor de export pe piața UE a prunelor și strugurilor moldoveneşti, stabilite actualmente la nivelul de cîte 10 mii de tone anual pentru fiecare dintre produsele respective.

De asemenea, vicepremierul Octavian Calmîc a propus efectuarea de către ambele părți a procedurilor privind recunoașterea mutuală a operatorilor economici autorizați (AEO) în scopul de a facilita procedura de control vamal.

La rîndul său, Petros Sourmelis și-a manifestat deschiderea față de propunerile înaintate de partea moldovenească, menționînd că UE este gata să discute pe platforma Comitetului de asociere în Configurația Comerț subiectele abordate.

Vizita oficialilor europeni în Moldova este o continuare a discuțiilor purtate la cea de-a treia reuniune a Consiliului de asociere UE-Moldova, care a avut loc pe 31 martie curent la Bruxelles și a vizat subiecte de interes comun prin prisma componentei DCFTA.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?