X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Subiectele discutate de Filip cu investitorii străini la Orhei

7 apr. 2017,, 09:30   Economie
2147 4

Premierul Moldovei, Pavel Filip, a vizitat o fabrică de producție a cablajului electric pentru automobile, care își desfășoară activitatea în orașul Orhei, în subzona ZEL Bălți, comunică NOI.md.

În timpul dialogului, șeful Executivului a spus că dezvoltarea mediului de afaceri și crearea condițiilor atractive pentru investitori reprezintă o prioritate a Guvernului.

În acest sens au fost întreprinse o serie de măsuri, inclusiv reforma instituțiilor cu funcții de control, reducerea numărului actelor permisive, simplificarea procedurilor de raportare și micșorarea numărului de acte ce trebuie prezentate autorităților.

Pavel Filip a remarcat că, datorită poziționării geografice favorabile, dar și bunelor relații cu Uniunea Europeană și cu statele membre CSI, Moldova oferă oamenilor de afaceri posibilitatea de a exporta produsele atît în Est, cît și în Vest.

În afară de aceasta, prim-ministrul s-a interesat de problemele cu care se confruntă investitorul în dezvoltarea afacerii în Moldova și a vizitat șantierul de construcție a noii hale de producţie a fabricii, care va avea o suprafață totală de peste 27 de mii de metri pătrați și va permite crearea a aproximativ 2500 de noi locuri de muncă.

Fabrica de producție a cablajului electric pentru automobile din Orhei și-a început activitatea în anul 2016 și are în prezent 320 de angajați.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?