Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Cercetătorii americani au creat sticla de vin cu forma perfectă (VIDEO)

4 apr. 2017,, 04:30   Externe
3368 0

Atunci cînd cumpărăm o sticlă de vin, trebuie să avem în vedere cel puţin trei lucruri: cum arată sticla, din ce este făcut dopul şi ce informaţii ne oferă eticheta. Forma sticlei poate face diferenţa, fiind un „ingredient” important în reţeta unui vin memorabil.

Ţinînd cont de acest „ingredient” important, cercetătorii americani de la Universitatea Massachusetts Institute of Technology (MIT) au creat sticla de vin cu forma perfectă, care va permite utilizatorilor să nu mai verse picături din conţinutul aflat în recipient pe faţa de masă, covor sau pe haine, relatează Rador.

Ei au fost extrem de inventivi, fără să recurgă la alte dispozitive speciale pentru turnarea vinului din sticlă în pahare. A fost suficient ca cercetătorii să modifice doar gîtul sticlei, creînd pe interior o adîncitură ce împiedică să se verse picăturile de vin după ce el este turnat în pahare.

Cercetătorul american Daniel Perlman susţine că este un mare amator de vinuri bune și deci cunoaşte foarte bine situaţia cînd vinul lasă urme pe costum, covor sau pe faţa de masă. El a decis să pună capăt acestei situaţii jenante şi a căutat soluţia ideală pentru a nu mai păta hainele, faţa de masă, covorul.

„Ştiu că există dispozitive speciale cu ajutorul cărora vinul este turnat astfel ca să nu se mai verse picăturile, îmi doresc ca atunci cînd cineva îşi cumpără o sticlă de vin din magazin, să nu se mai gîndească la inconveniente, pentru că aceste situaţii atrag după sine şi cheltuieli suplimentare”, a explicat Daniel Perlman, care a lucrat, împreună cu inginerul Greg Widberg, la crearea sticlei de vin ideale. El a mai remarcat că cele mai multe picături cădeau atunci cînd sticla era foarte plină. În cazul noii sticle, picăturile de vin se acumulează în adîncitura din interiorul gîtului sticlei.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?