Acest moldovean a fost angajat la unul din cele mai prestigioase restaurante

Acest moldovean a fost angajat la unul din cele mai prestigioase restaurante

Primul moldovean care a ajuns în echipa celui mai renumit bucătar din lume este Dmitri Petrenco.


Acesta a ținut să-și împărtășească bucuria pe pagina sa din rețele de socializare printr-un mesaj emoționant.

„Am făcut-o! După a treia încercare, dar am ajuns în restaurantul celui mai bun bucătar a secolului 20 Paul Bocuse - Fond Rose Paul Bocuse. Acesta a fost obiectivul meu principal în Franța și sunt foarte bucuros că mi-au ajuns puteri, răbdare și perseverență ca să nu mă abat de la drum atunci când se închideau ușile în fața mea. Primele două dăți mi s-a spus că nu sunt pregătit pentru acest nivel și că acesta recrutează doar pe cei mai buni absolvenți ai Institutului Paul Bocuse (una dintre cele mai bune instituții culinare din lume)”, a scris moldoveanul.

Acesta susține că a trecut prin multe greutăți, dar nu a renunțat la cel mai mare vis.
„Fără cunoașterea limbii, într-o țară străină, fără studii profesionale în culinarie, timp de doi ani am ajuns în unul din cele mai bune restaurante din lume. Doar persoanele apropiate știu cât am avut de suferit”, a mărturisit Dmitri Petrenco.

Bucătarul a zis că această victorie o dedică familiei sale iubite și patriei- Moldovei.
În imaginea pe care a postat-o tânărul apare cu drapelul Republicii Moldova în mâini și în haină de bucătar, arătând extrem de fericit.


Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load