X 
Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 500
Preşedintele stiri: 3988

Comercianții de la Piața Centrală au protestat în fața Parlamentului

31 mar. 2017,, 14:48   Capitala
3641 4

Zeci de comercianți de la Piața Centrală au protestat astăzi în fața Parlamentului.

Ei au cerut să fie anulată Legea nr. 281 și să li se întoarcă posibilitatea de a activa în bază de patentă, informează NOI.md.

Comercianții s-au adunat în fața Legislativului pentru a cere anularea Legii nr. 281 cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative și de a-și exprima dorința de a munci acasă, în Patrie.

Aceștia au scandat „Vrem dreptate!”, „Vrem să fim auziți!”, „Anularea legii 281!”, „Vrem să lucrăm la noi în țară!”, „Vrem patentă!”, „Nu vom ceda!”.

Reamintim că activitatea antreprenorială în bază de patentă ar putea fi prelungită pînă la 31 decembrie 2018. Inițial legislația prevedea încetarea activității pînă la începutul anului curent. Antreprenorilor li se propunea să-și schimbe forma juridică de activitate în întreprindere individuală, să lucreze cu aparatul de casă și să țină evidență contabilă.

Potrivit proiectului de lege, în următorii doi ani se va majora și plata lunară a patentei pentru comerțul cu mănuntul la tarabe: de la 360 la 540 de lei la Chișinău și Bălți și de la 180 la 300 în alte orașe. Pentru comerțul cu produse alimentare taxele se vor majora pînă la 700 de lei în municipii și pînă la 500 de lei în alte orașe ale republicii. În prezent această sumă este de 540 și, respectiv, 360 de lei.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?