Transnistria stiri: 1354
Eurovision stiri: 497

Părinții vor putea urmări cu ce sînt hrăniți copiii la grădiniță

30 mar. 2017,, 14:09   Societate
2731 0

Părinții vor avea dreptul să intre în incinta grădiniței, să asiste la activitățile desfășurate în sălile grupelor și chiar să urmărească modul în care le este servită mîncarea copiilor.

Acest lucru este prevăzut în noul regulament de organizare și funcționare a instituțiilor de educație timpurie, supus dezbaterilor publice de Ministerul Educației. În documentul vechi, aprobat acum doi ani, acest lucru era interzis. Modificările au fost făcute în urma creării comisiei speciale a Parlamentului pentru eficientizarea legislației privind alimentația copiilor în instituțiile de învățămînt.

De asemenea, cu acordul administrației instituției, părinții vor putea verifica grupurile sanitare și depozitele grădinițelor. Documentul mai stabilește că, la decizia instituției preșcolare, în urma unei consultări cu părinții, vor putea fi oferite scutiri pentru alimentația copiilor din familii sărace. Cheltuielile se vor face din contul bugetului grădiniței. Mai multe prevederi, însă, din regulamentul vechi au rămas în vigoare.

Așadar, pentru alimentație, părinții vor plăti în continuare o contribuție stabilită de legislație. De asemenea, la solicitarea părinților, poate fi organizată alimentația suplimentară a copiilor cu achitarea unei plăți lunare de către părinți în contul instituției.

Regulamentul mai prevede că în incinta instituției părinții pot avea acces doar dacă sînt însosiți de cadrele didactice și echipați corespunzător, adică să aibă aspect îngrijit, încălțămintea de schimb și să nu fie bolnavi.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?