X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Un nou sondaj: Cîți cetățeni susțin votul uninominal

30 mar. 2017,, 12:15   Societate
5715 10

Trecerea la sistemul uninominal de vot s-ar bucura de susținerea a 32% din cetățenii Republicii Moldova. 23% optează pentru menținerea sistemului actual proporțional de vot, iar 21% consideră mai potrivit sistemul mixt de vot. Sondajul a fost realizat de IMAS la comanda Promo-LEX, transmite IPN.

Același studiu arată că 85% dintre respondenți sînt de acord sau total de acord cu modificarea legislației astfel încît cei din afara tarii să poată vota, 37% susțin votul prin corespondenţă. Totodată, două treimi din respondenți s-au pronunțat împotriva micșorării vîrstei de participare la alegeri de la 18 la 16 ani.

77% din respondenți au solicitat sancționarea mai aspră a mijloacelor de informare în masă care dezinformează, dar sînt ceva mai îngăduitori în privința amestecului Bisericii şi al preoților care susţin un candidat sau un partid. Doar 54% solicită sancționarea lor pentru astfel de lucruri.

La fel, doar 7% din respondenți au spus că de-a lungul anilor au susținut financiar sau altfel un partid sau un candidat politic.

Ideea introducerii unui curs de educaţie civică şi politică este susţinută de 63% dintre participanții la sondaj, iar 62% consideră că cetăţenii ar trebui consultaţi mai des prin intermediul referendumurilor.

Sondajul a fost realizat în perioada 12 februarie – 2 martie, 2017, pe un eşantion reprezantativ de 1203 respondenţi de 18 ani și peste. Eroarea maximă este de + /-2.8%.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?