Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Tragerea la răspundere penală a judecătorilor nu contravine Constituţiei

29 mar. 2017,, 12:00   Societate
1668 0

Tragerea la răspundere penală a judecătorilor pentru pronunţarea cu bună-ştiinţă a hotărîrilor ilegale nu contravine Constituţiei.

Decizia a fost pronunţată marţi de Curtea Constituţională (CC).

Sesizarea a fost depusă de Curtea Supremă de Justiţie (CSJ), care, în decembrie 2016, a solicitat CC să explice procedura de tragere la răspundere penală a judecătorilor. CSJ s-a adresat la CC după ce s-a confruntat cu un şir de cazuri în care procurorii au cerut tragerea la răspundere a judecătorilor. Este vorba, în special, de cazul judecătoarei Domnica Manole, care a anulat decizia CEC prin care referendumul dorit de Platforma "Demnitate şi Adevăr" a fost respins. Grupul de iniţiativă al DA prezentase la CEC 400 de mii de semnături.

Curtea Supremă de Justiţie a considerat că prevederea din Codul penal privind pedeapsa cu închisoare pentru pronunţarea cu bună-ştiinţă de către judecător a unei hotărîri, sentinţe, decizii sau încheieri contrare legii contravine Constituţiei şi afectează principiul separaţiei puterilor în stat şi principiul independenţei judecătorilor.

Curtea Constituţională a menţionat că, potrivit articolului 116 din Constituţie, judecătorii instanţelor judecătoreşti sînt independenţi, imparţiali şi inamovibili. Potrivit legii şi potrivit standardelor internaţionale, imunitatea se acordă judecătorilor pentru asigurarea exercitării atribuţiilor de serviciu. Independenţa judiciară nu este o prerogativă sau un privilegiu acordat în interesul propriu al judecătorului. Independenţa judecătorilor trebuie considerată ca o garanţie a libertăţii, a respectării drepturilor omului şi a aplicării imparţiale a legii. În acelaşi timp, independenţa judecătorului nu exclude angajarea responsabilităţii acestuia.

"Legiuitorul a stabilit o procedură distinctă şi riguroasă de tragere a judecătorului la răspundere penală, rolul determinant fiindu-i atribuit în acest proces Consiliului Superior al Magistraturii, în calitate de garant al independenţei justiţiei", se menţionează în hotărîrea CC.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?