X 
Transnistria stiri: 1421
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3992

Investiții "de milioane" în fața Teatrului Național de Operă și Balet

28 mar. 2017,, 14:30   Capitala
1986 0

Autoritățile municipale au efectuat lucrări de reparație "pe părți". Pe bulevardul "Ștefan cel Mare și Sfînt" din capitală au loc lucrări de amenajare a trotuarelor pînă în iulie curent.

Cu toate acestea, nu se cunoaște dacă lucrătorii de la Direcția generală Transport public și Căi de Comunicație vor reuși să se încadreze în acest termen. Chiar dacă unele perimetre a bulevardului central arată ca și după război, alte perimetre au fost deja renovate. Printre acestea se numără scuarul Teatrului Național de Operă și Balet "Maria Bieșu" din Chișinău, dar și trotuarele adiacente în care s-au investit milioane.

Potrivit reprezentaților Primăriei municipiului Chișinău, pavajul din scuarul Teatrului Național de Operă și Balet a fost schimbat în perioada septembrie-noiembrie 2016. În acest sens, s-au investit aproape cinci milioane de lei din bugetul municipal. De asemenea, anterior, au fost instalate unele bariere pentru interzicerea accesului automobilelor în scuarul instituției care au fost demontate și s-au creat locuri de parcare.

Potrivit șefului-adjunct al Direcției municipale Transport public și Căi de comunicație, Oleg Caraman, au fost acoperiți cu pavaj 7.300 de metri pătrați, s-au amenajat 100 de locuri de parcare pentru automobile și s-au reparat trotuarele din fața Teatrului de Operă și Balet, dar și cele adiacente.

"Teatrul Național "Maria Bieșu" s-a reabilitat în baza dispoziției primarului general 978-D din 26 august 2016. Lucrările au durat timp de o lună și jumătate. Pavarea propriu-zisă presupune reabilitarea scuarului și a trotuarelor din perimetrul instituției, dar și străzile care o înconjoară. În cadrul aceluiași proiect au fost reabilitate trotuarele de pe străzile Dosoftei, Maria Cebotari și Tricolorului", a declarat Oleg Caraman.

Întrebat despre sursele financiare care au fost investite în acest proiect, șeful-adjunct al Direcției municipale Transport public și Căi de comunicație, ne-a spus că s-au cheltuit 4 milioane 563 de mii de lei din bugetul municipal.

De asemenea, contactată de către Realitatea.md, Valentina Văzdăuțan, directorul - adjunct al Direcției Generale Finanțe din cadrul Primăriei municipiului Chișinău, ne-a comunicat că la Teatrul de Operă și Balet au mai fost și alte investiții.

"Havuzul din fața Teatrului Național "Maria Bieșu"a fost reabilitat tot din bugetul municipal a anului 2016 și a costat 273,9 mii lei. Însă, este vorba de alt proiect față de cel implementat de Direcția Transport și Comunicații", a declarat Valentina Văzdăuțan.

Pînă a fi reabilitat, scuarul din fața Teatrului Național de Operă și Balet s-a aflat într-o stare deplorabilă. Ultimele lucrări de amenajare s-au efectuat în acea zonă, încă în 2008.

În prezent, pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfînt se pavează trotuarele. Pe unele perimetre este dificilă trecerea pentru pietoni. Potrivit șefului Direcției generale Transport public și Căi de Comunicație, Igor Gamrețchi, se vor efectua lucrări de reparație pînă la mijlocul verii.

"Pînă a se reabilita pavajul pe trotuarele din centrul capitalei, se fac ultimele conectări cu partea electrică. Am început din partea străzii Ciuflea. Pînă pe 2 iulie preconizăm să finisăm lucrările, însă dacă ne vom reține, vom anunța cetățenii din timp", a spus Igor Gamrețchi.

Realitatea.md amintește că, la începutul lunii martie, chișinăuienii au fost informați că urmează să fie pus pavaj tactil în centrul capitalei la intersecții și la stațiile de așteptare, pentru a facilita deplasarea persoanelor cu dizablități.

Ieri, au început să se desfășoare lucrări în fața Primăriei, sediul central al Poștei Moldovei și a Teatrului Național Mihai Eminescu. Lucrările de reparație se desfășoară în cadrul proiectului de reabilitare şi modernizare a infrastructurii rutiere a șase străzi principale din zona centrală a capitalei. Valoarea totală a proiectului „Chişinău – Drumuri Urbane” este de 22 milioane euro şi cuprinde următoarele străzi: bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfînt, bulevardul Negruzzi, strada Vasile Alecsandri, 31 August 1989, Alexandru cel Bun şi Tighina, cu o lungime totală de 14,3 kilometri.

Lucrările de renovare a bulevardului Ștefan cel Mare și Sfînt au început pe 9 iunie 2016, iar de atunci artera principală a orașului a devenit un adevărat șantier.

Pentru lucrările de reparație a drumurilor din capitală, în bugetul municipal pentru 2017 sînt preconizate aproximativ 80 de milioane de lei.

Galerie foto aici.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?