Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Atacau femei în stradă, le luau gențile și se făceau nevăzuți (VIDEO)

28 mar. 2017,, 13:00   Capitala
3826 0

Trei tineri cu vîrstele cuprinse între 17 ani şi 19 ani, originari din raioanele Ialoveni, Hînceşti şi Teleneşti, au fost reţinuţi de poliție pentru că ar fi comis mai multe jafuri pe teritoriul capitalei, notează NOI.md.

Infracţiunile de jaf au fost săvîrşite pe parcursul lunii martie curent, victimele fiind deposedate doar de genţi, în care se aflau mijloace financiare, telefoane mobile şi alte bunuri de preţ. Sumele pagubelor pricinuite ar fi de aproximativ 50 000 de lei.

În cadrul acţiunilor de urmărire penală şi de investigaţii poliţiştii au constatat că victimele erau atacate violent prin surprindere pe timp de seară, în stradă sau în scara blocului de locuit, atunci cînd nu erau însoţite de alte persoane. Imediat după atac indivizii dispăreau în direcţii necunoscute.

Indivizii au fost reţinuţi pe un termen de 72 de ore şi riscă pedepse cu închisoare pe un termen de la 5 ani pînă la 7 ani.

Este de menţionat faptul că în urma percheziţiilor corporale au fost depistate cîteva telefoane mobile ale victimelor, iar o geantă sustrasă a fost depistată într-un parc, aruncată imediat după jaf.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?