X 
Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

MEC va susține proiectul de dezvoltare industrială a raionului Florești

28 mar. 2017,, 11:45   Economie
1715 0

Ministerul Economiei al Moldovei va susține autoritățile raionului Florești în inițierea proiectului de dezvoltare industrială a acestei unități teritorial-administrative, dar el trebuie să se bazeze pe un model economic modern, elaborat în baza unei analize complexe a potențialului uman și de producție în zona respectivă.

Potrivit comunicatului Ministerului Economiei, acest fapt l-a declarat vicepremierul, ministru al Economiei, Octavian Calmîc, în cadrul vizitei în raionul Florești, unde a discutat cu autoritățile locale, șefii serviciilor decentralizate din teritorii, reprezentanții businessului și cetățenii, relatează NOI.md.

Ministrul Economiei a menționat că pentru elaborarea unui asemenea proiect este necesar de elaborat un profil al raionului, care ar include toate punctele forte, potențialului economici și uman oferit, precum și avantajele, pornind de la infrastructura existentă, în special accesul la serviciile aeroportuare, căii ferate, drumuri etc.

Octavian Calmîc a spus că platformele industriale care au existat în raionul Florești nu pot fi dezvoltate, deoarece sînt vechi, într-o stare dezastruoasă și depășite tehnologic de timp. „Astăzi accentul trebuie pus pe modele noi, care sînt mai productive, economice din punctul de vedere al utilizării resurselor și corespund cerințelor pieței. Dar inițiativa trebuie să vină de la autoritățile locale, care cunosc mai bine situația din zonă și potențialul de dezvoltare”, a spus Calmîc.

El a reamintit Guvernul a lansat mai multe programe naționale ce au drept scop crearea unui mediu favorabil activității mediului de afaceri, de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii, atragere a investițiilor străine directe etc. În special a fost redus numărul organelor de control, a actelor permisive, consolidarea platformei „ghișeul unic” prin unificarea unor instituții publice etc.

„În prezent se lucrează intensiv la un set de programe și strategii naționale, care au drept scop armonizarea legislației naționale cu cea europeană în mai multe domenii, inclusiv energetic, social, infrastructură etc.”, a spus Octavian Calmîc.

În cadrul dialogului au fost abordate și un șir de probleme legate de reforma Guvernului și autorităților publice locale, a sistemului fiscal, introducerea impozitului unic în agricultură, achitarea subvențiilor etc.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?