Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

Masuri drastice de securitate în Roma

24 mar. 2017,, 15:00   Externe
1881 1

Spațiul aerian deasupra Romei va fi închis pînă sîmbătă noaptea pentru a garanta securitatea în capitala Italiei la summitul liderilor europeni.

Summitul va fi dedicat aniversării a 60 de ani de la semnarea tratatelor fundamentale ale Uniunii Europene, a informat vineri Entitatea Națională de Aviație Civilă (ENAC), transmite EFE.

Într-un comunicat de presă, ENAC a precizat că măsura va fi în vigoare începînd de vineri noaptea, de la ora locală 06:00 (05.00 GMT), și pînă sîmbătă la ora locală 23:00 (22:00 GMT). Suprafața afectată are o rază de 10 kilometri din centrul orașului Roma și nu va putea fi survolată nici măcar cu planoare sau drone. În schimb, nu vor fi afectate sosirile și plecările avioanelor comerciale sau care operează în sistem charter de pe aeroporturile Fiumicino și Ciampino, și nici avioanele serviciilor de urgență.

Aceasta este una dintre măsurile dispozitivului de securitate strict care va fi pus în aplicare începînd de vineri la Roma, care va găzdui șefi de stat sau de guvern ai UE pentru aniversarea a 60 de ani de la semnarea Tratatelor de la Roma. Centrul orașului va fi blocat și, pentru aceasta, au fost stabilite mai multe zone. Zona verde, în jurul palatului Quirinale, sediul președinției, și unde va fi permisă circulația pietonilor, în schimb vor fi controlate toate vehiculele care încearcă să se apropie. În zonă nu se vor permite proteste sau mulțimi de oameni.

Zona albastră, care cuprinde Campidoglio, sediul primăriei din Roma, și unde va avea loc summitul propriu-zis. Sîmbătă, întreaga zonă va fi blocată și interzisă circulației mașinilor și pietonilor. În această zonă nu se va mai putea parca începînd de vineri, ora locală 19:00 (18.00 GMT) și, din motive de securitate, vor fi ridicate toate pubelele de gunoi.

Străzile Romei vor fi patrulate de 7.000 de agenți — polițiști și militari — și vor fi desfășurate 15 kilometri de bariere de securitate și 300 de vehicule ale poliției.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?