X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Procedura de înregistrare a bunurilor imobile va fi simplificată

22 mar. 2017,, 16:05   Economie
3695 0

Guvernul a aprobat astăzi un proiect de hotărîre ce vizează optimizarea procedurile de înregistrare şi înstrăinare a bunurilor imobile, comunică Noi.md.

Astfel, părţile contractuale nu vor fi obligate să prezinte notarului extrasele din registrele de stat. Notarilor le va fi asigurat accesul la datele din registrele electronice de stat ale Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, Camerei Înregistrării de Stat şi a Î.S. „Cadastru”, necesare procedurii de autentificare a contractelor de înstrăinare a bunurilor imobile. În prezent, notarii sînt obligaţi să solicite părţilor documentele confirmative de la instituţiile menţionate.

Lista documentelor din registrele de stat va include: certificatul privind lipsa sau existenţa restanţelor faţă de buget aferente bunului supus înstrăinării/gajului, extrasul din Registrul de stat al persoanelor juridice şi întreprinzătorilor individuali, extrasul din Registrul bunurilor imobile, informaţia privind valoarea bunului imobil.

Potrivit autorităților, optimizările propuse vor contribui la creşterea securităţii raporturilor juridice şi reducerea costurilor administrative pentru părţile care participă la tranzacţiile cu bunurile imobile.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?