Convorbiri ruso-nipone, pe fondul crizei nord-coreene

Convorbiri ruso-nipone, pe fondul crizei nord-coreene

Securitatea din regiunea Asia-Pacific este problema ce urmează să domine discuțiile care se vor desfășura luni la Tokyo între miniștrii de externe și cei ai apărării ai Rusiei și Japoniei, în plină criză declanșată de tirurile de rachete nord-coreene, informează AFP.

'Dorim să discutăm cu privire la securitatea regională, inclusiv despre problema nucleară nord-coreeană și cea a rachetelor balistice din această țară', a declarat ministru nipon al afacerilor externe Fumio Kishida, înainte de întrevederea cu omologul său rus Serghei Lavrov.

Fără a evoca în mod concret Coreea de Nord, Lavrov a subliniat, la rîndul său, că 's-a acumulat un mare număr de subiecte referitoare la securitatea mondială și regională', fapt ce conferă acestor convorbiri 'o mare actualitate'.

Celor doi miniștri de externe li se vor alătura după-amiaza colegii lor de la apărare, ministrul rus Serghei Șoigu și cel nipon Tomomi Inada, pentru o a doua serie de convorbiri în format '2+2' de la începutul lui noiembrie 2013. O conferință de presă este prevăzută la finalul acestei reuniuni.

În urmă cu două săptămîni, Phenianul a lansat mai multe rachete în direcția arhipelagului nipon, dintre care trei au căzut în largul unui oraș din nordul Japoniei, cu 29.000 de locuitori. Tokyo este îngrijorat de dezvoltarea accelerată a programului de rachete al regimului nord-coreean, ale cărui proiectile cad de anul trecut foarte aproape de coastele nipone.

Insulele Kurile (denumite 'Teritoriile de nord' de Japonia), în inima disputei teritoriale dintre Moscova și Tokyo de la sfîrșitul celui de-Al Doilea Război Mondial în urmă cu 70 de ani, se află de asemenea pe agenda discuțiilor. Această problemă împiedică semnarea unui tratat de pace de la încheierea acestui conflict.

Miniștrii-adjuncți ai afacerilor externe ai celor două țări au lucrat sîmbătă la Tokyo asupra acestei probleme. Cele două țări au convenit, în timpul vizitei în Japonia a președintelui rus Vladimir Putin la mijlocul lui decembrie 2016, asupra punerii în aplicare a unei posibile cooperări economice în aceste insule.
 
 

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load