X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Casa Albă a prezentat scuze Londrei

17 mar. 2017,, 20:00   Externe
1966 0

Preşedinţia Statelor Unite a prezentat scuze Guvernului Marii Britanii după acuzaţiile că un serviciu secret britanic ar fi interceptat conversaţiile preşedintelui Donald Trump la cererea predecesorului acestuia, Barack Obama, relatează CNN.

Herbert McMaster, consilierul prezidenţial american pentru Siguranţă Naţională, a discutat cu un reprezentant al Guvernului britanic despre situaţia generată de Sean Spicer, purtătorul de cuvînt al Casei Albe, care a acuzat Serviciul guvernamental britanic de informaţii (GCHQ) că ar fi interceptat conversaţiile din Turnul Trump în campania electorală din 2016, la ordinul preşedintelui Barack Obama.

Un oficial britanic a catalogat discuţiile drept "cordiale", după ce Herbert McMaster ar fi explicat că afirmaţiile lui Sean Spicer ar fi fost "neintenţionate".

"Preocupările au fost înţelese şi ascultate, urmînd să fie transmise Casei Albe", a declarat McMaster.

În cursul unei conferinţe de presă desfăşurate joi, Sean Spicer pur şi simplu a citit acuzaţii făcute la postul Fox News de analistul Andrew Napolitano, care a susţinut că GCHQ l-ar fi spionat pe Donald Trump.

Guvernul Theresa May a catalogat acuzaţiile ca fiind "ridicole", explicînd că "ar trebui ignorate".
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?