Socialiştii intenţionează să atenueze reforma sistemului de pensii

Socialiştii intenţionează să atenueze reforma sistemului de pensii

Partidul Socialiştilor (PSRM) a înaintat un şir de iniţiative pentru reformarea sistemului de pensii.

Ele sînt introduse în proiectul respectiv de lege, care, potrivit spuselor deputaţilor din PSRM, în caz de adoptare va permite de a pune capăt genocidului faţă de persoanele „de vîrsta a treia”. Deputaţii au explicat esenţa propunerilor miercuri, 15 martie, în cadrul unei conferinţe de presă, comunică NOI.md.

Socialiştii au propus indexarea anuală a pensiilor în mărime de 20%, repunerea în circulație a regulamentului privind pensionarea femeilor la vîrsta de 57 de ani şi a bărbaţilor – la 62 de ani, recalcularea pensiilor acelor cetăţeni, care s-au pensionat pînă în anul 1999, precum şi diminuarea nivelului indexării acelora, care primesc pensii mari. Astfel, beneficiarilor de pensii mai mari de 4-5 mii de lei se propune să le fie majorate pensiile cu 1-2% şi în ordine crescîndă pînă la beneficiarii de pensii mai mici de una mie de lei, cărora trebuie să le fie asigurată majorarea pensiilor, minimum, cu 20%.

„Circa 660 mii de pensionari primesc pensii, care corespund nivelului de existenţă sau sub acesta. Este un genocid faţă de un număr colosal de oameni, cărora nu le ajung mijloace pentru trai. Pentru a evita inegalitatea socială, noi propunem ca pensiile să fie indexate anual cu 20%. Actuala indexare cu ceva mai mult de 6% este foarte mică, dacă ţinem cont că după indexare va urma majorarea preţurilor la consumabile şi tarife. În proiectul de lege, înaintat de noi Parlamentului, înaintăm propunerea ca indexarea să fie făcută de două ori pe an – pe 1 aprilie şi 1 octombrie”, a menţionat Victor Sorocean, deputat al PSRM.

„Peste 90% din pensionari trăiesc sub nivelul sărăciei. Guvernul nu poate asigura pensionarii nici măcar cu minimul de consum. Se poate spune direct că autorităţilor le convine actuala situaţie, cînd pensionarii, de facto, sînt victime ale foametei şi de-abia se descurcă. Ei consideră că este mult mai uşor să te debarasezi de persoanele „de vîrsta a treia”, decît să le ajuţi. Anterior, a fost iniţiată aşa-numita „reformă a pensiilor”, graţie căreia Guvernul economiseşte anual din contul pensionarilor peste 200 mil. lei sau circa 300 de lei la un pensionar. Totodată, premierul Filip relatează despre majorarea „substanţială” a pensiilor, ceea ce nu corespunde realităţii”, a adăugat deputatul Vladimir Odnostalco.

Vă amintim că în decembrie 2016 Guvernul a adoptat un set de amendamente privind reformarea sistemului de pensii, care prevăd, în particular, majorarea vîrstei de pensionare pînă la 62 de ani pentru femei şi pînă la 65 de ani – pentru bărbaţi. Este, de asemenea, prevăzută majorarea nivelului de cotizare a pensiilor de la actualele 26% pînă la 45%, ceea ce, în opinia autorilor reformei, va permite asigurarea achitarea pensiilor la nivelul apropiat de mărimea minimului de consum mediu lunar.
 

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load