X 
Transnistria stiri: 1379
Eurovision stiri: 499
Preşedintele stiri: 3987

UE ar putea forţa Marea Britanie să aştepte cîteva luni iniţierea negocierilor Brexit

15 mar. 2017,, 11:10   Externe
2621 0

Uniunea Europeană analizează posibilitatea de a forţa Marea Britanie să aştepte pînă în iunie începerea negocierilor pe tema Brexit, scopul fiind reducerea timpului, pentru a afecta controlul Guvernului britanic asupra ajungerii la un acord avantajos, afirmă oficiali UE citaţi de agenţia Bloomberg.

Negocierile Uniunii Europene cu Marea Britanie vor dura cel mult doi ani de la declanşarea procedurii Brexit. Însă, chiar dacă Londra va declanşa procedura acum, liderii de la Bruxelles vor stabili cînd încep negocierile efective.

Guvernul Theresa May vrea să declanşeze procedura de scoatere a Marii Britanii din UE în cursul lunii martie, ea sperînd să aibă de atunci doi ani pentru obţinerea unui acord favorabil Marii Britanii.

Însă doi oficiali UE au afirmat, sub protecţia anonimatului, că liderii celorlalte 27 de state UE par a vrea să înceapă negocierile efective pe 20 iunie.

"Pînă acum, Theresa May stabilea agenda, dar imediat ce va declanşa procedura Brexit, balanţa puterii se înclină spre UE, iar ea va trebui să aibă răbdare", notează agenţia Bloomberg.

Chiar dacă liderii statelor UE se vor reuni în aprilie sau mai pentru stabilirea "cadrului" negocierilor cu colegii britanici, discuţiile efective nu vor putea începe pînă cînd Comisia Europeană nu va stabili liniile de negociere. Nu este clar cît de rapid vor fi obţinute toate autorizaţiile necesare iniţierii negocierilor.

"Pînă în acest punct, Theresa May a controlat timpul, refuzînd, în pofida solicitărilor de claritate şi urgenţă ale colegilor UE, să activeze Articolul 50 înainte de elaborarea unui plan de negociere şi de obţinerea acordului Parlamentului. Însă acum Marea Britanie ar fi singura care ar avea de pierdut dacă nu va reuşi să ajungă la un acord privind desprinderea de UE", explică agenţia Bloomberg.
0
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?