X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Putin și Erdogan au confirmat normalizarea deplină a relațiilor ruso-turce

11 mar. 2017,, 21:00   Externe
3374 4

Rusia și Turcia și-au normalizat complet relațiile bilaterale după grava criză ce a urmat incidentului în care un avion militar rus a fost doborît la frontiera siriano-turcă, au confirmat vineri la Moscova președinții celor două țări, Vladimir Putin și Recep Tayyip Erdogan, ei convenind că obiectivul lor acum este consolidarea cooperării dintre Rusia și Turcia, deși țările lor încă au abordări diferite în conflictul din Siria, unde fiecare susțin părți adverse, relatează AFP.

"Am încheiat procesul de normalizare. Nu mai dorim să folosim acest cuvînt", a spus Erdogan la conferința de presă comună cu Putin, desfășurată la Kremlin. "Sîntem determinați să îmbunătățim și mai mult relațiile esențiale și speciale dintre cele două țări", a adăugat președintele turc, subliniind că așteaptă ridicarea totală a sancțiunilor economice impuse țării sale de către Rusia.

Aceste sancțiuni au fost adoptate de Moscova în timpul crizei provocate de doborîrea unui avion militar rus de către aviația turcă la frontiera cu Siria, în noiembrie 2015. A urmat un an și jumătate de tensiuni, dar relațiile dintre Moscova și Ankara au intrat vara trecută într-un proces de normalizare, Putin ordonînd atunci ridicarea unei părți a sancțiunilor, mai ales în sectorul turistic, după ce Erdogan a prezentat regrete pentru incidentul din 2015.

Alte incidente survenit între timp, respectiv asasinarea ambasadorului rus la Ankara, Andrei Karlov, de către un polițist turc și apoi uciderea a patru soldați ruși în Siria după ce aviația turcă a atacat o țintă greșită, au primit răspunsuri diplomatice cu mesaje de condoleanțe din partea ambelor părți și nu au afectat acest proces de normalizare al relațiilor bilaterale ruso-turce.

"Putem constata că relațiile noastre au revenit la un adevărat parteneriat, cu o cooperare multiformă (...) Considerăm Turcia partenerul nostru cel mai important", a declarat președintele Vladimir Putin în timpul conferinței de presă comune cu omologul său turc.

După întrevederea avută vineri la Kremlin, cei doi lideri au semnat un acord de cooperare valabil pînă în anul 2020, al cărui obiectiv principal este stimularea schimburilor comerciale bilaterale.

Rusia și Turcia au convenit de asemenea "să continue cooperarea activă în lupa împotriva grupărilor teroriste, în primul rînd împotriva organizației Statul Islamic" în Siria, mai ales la nivelul serviciilor de informații, a indicat Putin.

Rusia — aliată a regimului de la Damasc — și Turcia — care susține grupări rebele ce încearcă să înlăture acest regim — sînt împreună cu Iranul statele garante ale armistițiului în vigoare în Siria din luna decembrie și mediază negocierile de pace care se desfășoară la Astana (Kazahstan) pentru soluționarea conflictului sirian.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?