Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Gas Natural Fenosa a solicitat majorarea tarifelor cu 12,7 %

9 mar. 2017,, 18:00   Economie
4303 0

Energia electrică s-ar putea scumpi.

Asta după ce Gas Natural Fenosa a solicitat majorarea tarifelor la serviciile de furnizare a energiei electrice consumatorilor finali în medie cu 12,7 la sută, cu începere de la 1 aprilie 2017.

Despre aceasta s-a discutat în cadrul unei audieri publice organizate de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică.

Deși compania socilitase în luna noiembrie 2016 o majorare de 10,5%, din cauza devierilor acumulate anterior și care nu au fost luate în calcul la stabilirea tarifului în iulie 2015, precum şi cele acumulate pe parcursul anului 2016, rata inflaţiei de 4,4 la sută, dar şi din cauza creşterii costurilor de bază, a fost nevoie să fie solicitată o nouă majorare.

Potrivit proiectului prezentat de furnizor, este solicitată o majorare cu 17,7 la sută a tarifului pentru populație, de la 1,92 pînă la 2,26 lei pentru un kilowatt/oră (fără includerea TVA).

Reprezentanții ANRE au declarat că poziția instituției va fi anunțată într-o ședință ulterioară, iar la stabilirea tarifelor vor fi luate în considerare doar cheltuielile justificate. Anterior autoritatea pentru reglementare în energetică menționa că ”nu va admite creșterea nejustificată a tarifelor la serviciile de distribuţie şi de furnizare a energiei electrice, solicitată de ÎCS „RED Union Fenosa””, scrie moldpres.md.

De menționat că în martie 2016, Consiliul de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică a decis reducerea cu 11 la sută a tarifului la energia electrică furnizată populației de compania Gas Natural Fenosa Furnizare Energie. Autoritatea de reglementare a revenit la ajustarea tarifelor după ce în iulie 2015 a majorat tarifele la energia electrică cu 30.37 la sută, tarife care au intrat în vigoare după un audit efectuat la companiile de furnizare, pe 9 noiembrie.

La adoptarea deciziei de micșorare a tarifelor din martie 2016, ANRE nu a luat în calcul devierile financiare, formate în urma deprecierii monedei naționale. Ulterior Ministerul Economiei și Grupul Gaz Natural Fenosa au semnat un aranjament, potrivit căruia recuperarea devierilor tarifare de către Gaz Natural Fenosa va începe la 1 ianuarie 2017 și va dura patru ani. Suma devierilor, ajustată la rata dobînzii, va constitui circa 1,75 miliarde de lei.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?