A fost contracarată o tentativă de scoatere ilegală din țară a bijuteriilor vechi (FOTO)

A fost contracarată o tentativă de scoatere ilegală din țară a bijuteriilor vechi (FOTO)

O colecție de articole de bijuterie vechi a fost depistată în bagajul unui cetățean al Moldovei.

Bărbatul a încercat să transporte încărcătura valoroasă cu un autocar de pe linia Chișinău-Moscova. Bijuteriile au fost depistate de către grăniceri în timpul verificărilor în regiunea Vinnița din Ucraina, transmite NOI.md.

Valoarea bijuteriilor depistate în bagajul moldoveanului în vîrstă de 37 de ani, deocamdată nu a fost stabilită, însă se presupune că ele pot avea o importanță culturală și istorică. Potrivit informațiilor difuzate de serviciul de presă al Serviciului Frontierei de Stat al Ucrainei, bijuteriile găsite în timpul verificării autocarului în Moghiliov-Podolskii pot data din secolele XVIII-XIX. În total, au fost depistate 29 de articole din argint, inclusiv lănțișoare, cercei, cruciulițe și alte obiecte.

Colecția a fost ridicată de către grănicerii din detașamentul Moghiliov-Podolskii și expediată pentru expertiză. După desfășurarea procedurilor necesare va fi luată o decizie privind soarta bijuteriilor. Dacă valoarea lot culturală și istorică va fi confirmată, va urma procedura transmiterii lor către proprietarul legitim. Despre faptul unde cetățeanul RM a găsit încărcătura prețioasă și unde intenționa să o livreze nu se comunică nimic.

Amintim că la începutul lunii martie a fost deconspirată o grupare din cinci persoane, ce se ocupau cu contrabanda din Ucraina a metalelor și pietrelor prețioase și comercializarea lor pe teritoriul Moldovei. Contrabandiștii se eschivau de la plata impozitelor, transportînd bijuteriile prin teritoriul Transnistriei. Potrivit datelor anchetei, pe parcursul cîtorva ani, gruparea transporta în Moldova bijuterii, valoarea totală a cărora depășește 70 de milioane de lei.
 

Ați găsit eroarea în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Adăugaţi Comentarii

captcha

tu ești reporter

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load